REŞIŢA – În premieră pentru Reşiţa, de la începutul anului viitor, maşinile care sunt staţionate sau parcate ilegal vor fi blocate sau ridicate. Potrivit regulamentului de circulaţie stabilit prin Ordonanţa 195/2002, în municipiul de pe Bârzava vor fi aplicate măsuri complementare la amendă, din luna ianuarie 2012, pentru descongestionarea traficului şi accesul liber al pietonilor.
„Este vorba despre blocarea roţilor maşinilor parcate, oprite sau staţionate neregulamentare şi ridicarea autovehiculelor care blochează accesul altor vehicule pe drumurile publice pe teritoriul administrativ al municipiului. Măsurile vor fi dispuse de către poliţiştii din cadrul compartimentului de siguranţă rutieră ai Poliţiei Locale, precum şi de cei din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Reşiţa. Acestea vor fi efectuate de către o societate comercială care a concesionat aceste servicii printr-o hotărâre de consiliu local“, a precizat Alexandru Ciati, directorul executiv al Direcţiei Poliţie Locală a municipiului Reşiţa.
Societatea comercială dispune de un spaţiu special amenajat unde vor fi depuse autovehiculele ridicate ce vor fi păzite şi care vor fi redate posesorilor după plata unei taxe. Pentru deblocarea roţilor, posesorul va fi informat, va avea la dispoziţie un număr de telefon şi, după plata amenzii şi a taxei, va fi liber să plece.
„Cetăţenii trebuie să ştie că măsurile nu vor fi luate haotic, nu se vor face abuzuri, ci doar dacă se impun. Compartimentul de siguranţă rutieră al Poliţiei Locale dispune de nouă agenţi instruiţi prin cursuri de perfecţionare şi îşi vor intra în atribuţii din următoarea lună“, a mai precizat Alexandru Ciati.
Pentru sesizări în ceea ce priveşte competenţele Poliţiei Locale Reşiţa, se pot apela numerele de telefon din dispecerat: 0730 107962 şi 0255 226515.
Flavius Rotariu