Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Șoferul unui jeep cu numere de Germania ne arată, în plin centrul Caransebeșului, cum parchează un „bizon”. A fost surprins în fotografii de parohul romano-catolic Martin Neagu, indignat de modul de a parca al șoferului de jeep.

Fără nici cea mai mică urmă de bun simț, șoferul s-a urcat efectiv pe platoul din dale de lângă Biserica Romano-Catolică, probabil considerând că dacă are numere de Germania nu trebuie să procedeze la fel ca alți conducători auto, care mai dau câte o tură prin zona centrală, doar-doar se eliberează un loc de parcare. Imaginile au fost surprinse vineri dimineața chiar de preotul paroh Martin Neagu, care le-a postat imediat pe pagina personală de Facebook. „Iată, dragii mei, cum se parchează mai nou în Germania! Mă scuzați, cum cred cei din Vest (care ne dau sfaturi în toate) că au voie să parcheze în țări mai puțin importante, unde vor și cum vor. Mai ales dacă au și jeep!!! Ce mai contează dacă la doi metri este semnul de parcare interzisă! La mai mare!!!”, este mesajul preotului Neagu, care însoțește fotografiile de pe rețeaua de socializare. Din păcate, Poliția Locală nu era prin zonă…

Foto: Facebook Martin Neagu