Reactualizat la:

Paradoxal, principalii beneficiari ai subvenţiilor UE din agricultură nu sunt fermierii

Paradoxal, principalii beneficiari ai subvenţiilor UE din agricultură nu sunt fermierii
Dezvăluirea, vineri, a celui mai bine păstrat secret din Uniunea Europeană arată că principalii beneficiari ai Politicii Agricole Comune (PAC) nu sunt fermierii, ci instituţii care, în niciun caz, nu au nevoie de fonduri pentru a supravieţui, comentează AFP.

Rectifica

Aceasta nu este o supriză pentru Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru agricultură, care se luptă cu guverenele pentru a face PAC mai echitabilă. De fapt, obligativitatea ţărilor de a publica lista celor care au primit ajutoare agricole până în 30 aprilie, la miezul nopţii, vizează relansarea dezbaterii privind viitorul acestei politici, căreia îi sunt alocate 55 de miliarde de euro, adică 40% din buget.

“Contribuabilii europeni au dreptul să ştie cum le sunt chelutiţi banii”, a subliniat ea vineri dimineaţă. “Numai transparenţa permite îmbunătăţirea gestionării acestor fonduri şi numai astfel putem avea o dezbatere mai bună privind viitorul Politicii Agricole Comune“, a subliniat ea.

Germania este singura ţară care nu a dat încă publicităţii lista, după ce au fost introduse mai multe recursuri în mai multe instanţe ale ţării, pentru a denunţa încălcarea normelor privind protecţia datelor personale. Comisia Europeană i-a permis să mai întârzie, dar şi beneficiarii subvenţiilor din această ţară vor fi cunoscuţi în curând.

Surpriză în Franţa: niciun agricultor nu figurează printre cei 24 de beneficiari ai unor subvenţii mai mari de 500.000 de euro. În schimb pe listă se află grupul de produse de lux LVMH, pentru coniac, precum şi alte grupuri industriale agroalimentare.

Agricultorii au împărţit 9,5 din cele 10,3 miliarde acordate Franţei, adică au primit în medie câte 20.000 de euro pe an – mai puţin de 2.000 de euro pe lună.

Nici în Marea Britanie principalii beneficiari nu sunt cei care au cea mai multă nevoie. Cecul obţinut de Margaret Thatcher în 1984, în replică la declaraţia “I want my money back” (Îmi vreau banii înapoi”) creşte substanţial veniturile proprietarilor bogaţi de terenuri, în frunte cu regina Elizabeta şi prinţul moştenitor Charles. Şi multinaţionala Nestlé se numără printre beneficiarii importanţi.

Franţa şi Marea Britanie sunt principalii doi protagonişti ai războiului pentru reforma PAC: britanicii vor eliminarea subvenţiilor, fracezii cer menţinerea lor.

“Este o susţinere economică, nu o asistenţă. Vrem o politică agricolă care să continue să însoţească toate sectoarele de producţie, inclusiv a cerealelor”, le-a spus la începutul săptămânii ministrul francez al agriculturii Michel Barnier omologilor săi din UE.

Daneza Mariann Fischer Boel, a cărui ţară este una dintre aliatele Londrei, este în favoarea menţinerea ajutoarelor directe, dar vrea un sistem mai echitabil, mai favorabil micilor agricultori.

“Am obţinut faptul că beneficiarii importanţi plătesc pentru cei mici. Cei care primesc peste 500.000 de euro pe an virează 10% din aceşti bani Fondului pentru dezvoltare rurală, pentru a reechilibra distribuirea ajutoarelor”, a explicat vineri purtătorul său de cuvânt, Michael Mann. “Este un început, dar nu o soluţie”, a adăugat el.

PAC urmează să fie reformată în 2013. “Prin publicarea acestor liste, sperăm să reuşim să implementăm un sistem mai echilibrat, o politică ce le va permite micilor agricultori să trăiască”, a conchis el.

Sursa: NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Douăzeci de suspecți, reținuți în Pakistan, în cazul unui criminal în serie care omoară copii
Autoritățile din Pakistan au reținut douăzeci de suspecți într-o amplă investigație al cărei scop este [...] mai multe »
Game of Thrones a primit premiul Emmy pentru cel mai bun serial dramă
Serialul Game of Thrones/Urzeala Tronurilor a primit duminică la Los Angeles premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun [...] mai multe »
Negocierile pentru salvarea din faliment a firmei de turism Thomas Cook au eşuat
Thomas Cook s-a prăbușit, după ce negocierile de ultimă oră care vizau salvarea firmei de turism cu o vechime de [...] mai multe »
Boris Johnson avertizează că nu vor exista progrese privind Brexit în discuțiile de la New York
Premierul britanic Boris Johnson a avertizat luni că nu vor exista progrese privind ieșirea Marii Britanii din UE în [...] mai multe »
Sute de persoane evacuate din Zakynthos
Autorităţile din insula greacă Zakynthos au evacuat duminică aproximativ 300 de localnici şi turişti din două [...] mai multe »
Volkswagen a fost amendată cu 87 de milioane de dolari în Australia, în scandalul emisiilor
Grupul german Volkswagen AG a anunțat luni că a acceptat să plătească 127 de milioane de dolari australieni (87 de [...] mai multe »
Toaleta de 1 milion euro, furată
Vasul de toaletă din aur, o lucrare de artă semnată de italianul Maurizio Cattelan, care a fost instalat, în cadrul [...] mai multe »
Premierul Luxemburgului consideră că nu există niciun motiv ca UE să aprobe amânarea Brexit
Xavier Bettel, premierul Luxemburgului, a declarat joi că în acest moment nu există motive ca Uniunea Europeană să [...] mai multe »
Donald Trump afirmă că nu crede că Israelul spionează Statele Unite
Președintele Donald Trump a declarat că nu crede că Israelul spionează Statele Unite, după ce presa americană a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou