Reactualizat la:

„Palatul“ reşiţean, pe podium la Oradea

„Palatul“ reşiţean, pe podium la Oradea
REŞIŢA – „Cupa Palatului“ din municipiul bihorean a reunit 655 de karateka, din 41 de cluburi.

Rectifica

Sala de sport a Colegiului Tehnic „Traian Vuia“ din Oradea a fost gazda ediţiei 2010 a „Cupei Palatului“ la karate, stilurile kata şi kumite. Competiţia s-a desfăşurat sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Comisia Naţională de Karate şi Discipline Asociate a Sportului Preuniversitar, cu sprijinul factorilor locali.

La finalul întrecerilor, cei 23 de membri ai Cercului de Karate al Palatului Copiilor şi Elevilor Reşiţa, coordonat de Zoltan Lipan, au urcat de 37 de ori pe podiumul de premiere, obţinând cu zece locuri întâi, 12 locuri doi şi 15 locuri trei. Un bilanţ foarte bun, care i-a asigurat prezenţa pe podiumul de premiere, la general.

Din informaţiile primite de la antrenorul Zoltan Lipan am reţinut că printre laureaţii ediţiei din acest an s-au regăsit următorii: Alexandra şi Vlăduţ Paraschiv, Rebeca Gaşpar, Andrada Busoi, Melisa Kiss, Andreea Floare, Flavia şi Tania Velcsov, Milan Ciusdic, Alexandru Fărcaş, Sandra Lipan, Andrada Troncotă, Daria Zglimbea, Maria Preda, Ionel Bura, Taul Gherhard Uzoni, Raul Gaşpar şi Andrei Matală.

În urma acestor rezultate, Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa s-a clasat pe poziţia a II-a, în clasamentul general, cu un total de 1.498 de puncte, după Dacicus Orăştie, 1.503 de puncte, dar înaintea C.S. Hard Steel Hunedoara, care a acumulat 997 de puncte.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Succes la scor pentru elevii lui Ilie Vaidasigan
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița s-a impus sâmbătă, 23 martie, cu scorul de 43-29, împotriva echipei CS Unirea [...] mai multe »
CSM Reșița a ratat șansa să se apropie de lider
REȘIȚA - Partida de sâmbătă, 23 martie, dintre CS Hunedoara și CSM Reșița s-a încheiat cu scorul de 2-1 în [...] mai multe »
Elevele Luciei Moruț joacă mâine acasă în grupa „Valoare”
REȘIȚA - Va fi un derby zonal contra echipei timișorene HC Cîtu, după ce în prima etapă din grupa „Valoare” [...] mai multe »
Rosso-nerii caută un nou succes la Hunedoara
REȘIȚA - Jucătorii pregătiți de Leontin Doană vor întâlni sâmbătă, 23 martie, de la ora 15, în deplasare, [...] mai multe »
Rezultate excelente obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Radu Gabriel, legitimat la CSM Reșița, component al lotului național de juniori mici care se pregătește [...] mai multe »
Alina Vuc a început recuperarea după operație
REȘIȚA - Vicecampioana mondială și europeană Alina Vuc a oferit zilele trecute primele declaratii de presă după [...] mai multe »
Pugilistul Sebastian Nițu, argint la Cupa României
REȘIȚA - Sebastian Nițu e noua speranță a boxului reșițean. Tânărul pugilist legitimat la Clubul Sportiv [...] mai multe »
Kickboxerii din Reșița și Oțelu Roșu, pe podium la Deva și Buzău
REȘIȚA - Sportivii reșițeni sunt pregătiți de antrenorii Nelu Botez și Gheorghe Cîrlea, iar cei de la Oțelu [...] mai multe »
Lupac – Ezeriş, cronica unui spectacol pe cinste
LUPAC - Voinţa Lupac – Progresul Ezeriş 4-3 (3-1), duminică, 17 martie, în primul meci al liderului din acest an [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou