Reactualizat la:

Paharul, mai important decât viaţa

Paharul, mai important decât viaţa
REŞIŢA – În doar 60 de minute, trei conducători auto au fost depistaţi în timp ce conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Rectifica

În ciuda controalelor şi a campaniilor de conştientizare pe care poliţiştii din judeţ le efectuează, se pare că şoferilor cărăşeni le pasă mai mult de pahar decât de propria lor viaţă sau de a celor din jur. Cel puţin aceasta este concluzia la care se poate ajunge după ce câte un şofer băut este depistat la volan la un interval de doar 20 de minute.

Conform ag. de poliţie Ancuţa Cărbunaru, „în data de 11 septembrie 2010, între orele 1.30 şi 2.30, lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş, în timp ce executau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier, au depistat trei persoane aflate la volan deşi erau în stare de ebrietate“.

Primul a fost surprins la 1.30 pe DN 6, pe raza localităţii Buchin. Este vorba despre Petrică M., de 34 ani, domiciliat în Buchin. La testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a rezultat o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. După 30 de minute, pe raza localităţii Constantin Daicoviciu a fost oprit pentru control Ion S., în vârstă de 44 ani, din Constantin Daicoviciu, iar la testarea cu aparatul alcooltest a acestuia a rezultat o concentraţie de 0,59, mg/l alcool pur în aerul expirat.

După alte 30 de minute, poliţiştii rutieri din Reşiţa l-au depistat pe Str. Timişoarei din municipiu pe Ovidiu T., de 21 ani, din Bocşa, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toţi cei trei şoferi s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou