Reactualizat la:

Padurile deschid poarta banilor

Padurile deschid poarta banilor
Scris de A.M. - REŞIŢA – Cărăşenii harnici au şansa de a face un ban cinstit din recoltatul ceaiurilor sau altor „roade“ ale pădurii.

Rectifica

Direcţia Silvică din Caraş-Severin a reușit să vândă, prin licitaţie, recolta prognozată de plante medicinale din fondul forestier de stat, care anul acesta va fi axată în principal pe florile de tei şi pe iarba de sunătoare. Şi pentru că pe piaţa specifică plantelor medicinale au început să aibă căutare tecile de fasole, şi acestea au fost scoase la mezat.

„La procedura de vânzare au participat trei operatori economici care activează în industria procesării plantelor medicinale la nivel naţional. Pentru obţinerea unui kilogram de plante medicinale uscate este necesară recoltarea unei cantităţi cuprinsă între 4 şi 6 kg de plante verzi dar, este imperios necesar să cunoaştem perioada optimă şi condiţiile în care acestea trebuie recoltate. Astfel, teiul se recoltează în lunile iunie-iulie, iar sunătoarea în lunile iulie-august, atunci când inflorescenţa este maxima. În general, plantele medicinale se recoltează pe timp uscat, dimineaţa, după ce roua s-a evaporat, sau după-amiază, până la apusul soarelui. La sunătoare, se culege prin tăiere vârful tulpinilor înflorite, evitându-se smulgerea din rădăcini. Pentru utilizarea în scopuri medicinale, plantele sau părţile de plantă se usucă în snopi mici, atârnate în aer, la umbră sau la soare, de la caz la caz, sau în poduri bine aerisite, puse pe coli de hârtie, site, rogojini sau prelate curate. Înainte de uscare se va proceda la o condiţionare a părţilor de plantă, înţelegând prin aceasta îndepărtarea corpurilor străine, a părţilor din plantă care nu sunt indicate pentru utilizare sau părţile alterate“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

În cazul persoanelor fizice care culeg flori de tei, sunătoare, teci de fasole, ele trebuie să ia legătura cu personalul silvic, inclusiv cu pădurarii din localităţile de domiciliu sau învecinate, care să-i îndrume spre punctele de achiziţie. În cadrul acestei campanii, preţurile sunt: 10 lei pe kilogramul de tei, 2 lei pentru cel de sunătoare şi 1,5 lei pentru tecile de fasole uscate. „Direcția Silvică din Caraș-Severin pune pe piață în acest an o cantitate de 7 tone de cetină de brad provenită de la arbori doborâți în procesul de exploatare a lemnului, prețul de comercializare fiind de 60 de bani/kg pachetizat, fără TVA. Cetina poate fi achiziționată de la ocolalele silvice Rusca Montană, Oțelu Roșu, Reșița, Bozovici, Anina, Văliug, Mehadia, Băile Herculane, în măsura în care sunt autorizate la tăiere parchete din care se recoltează specia brad“, se mai arată în documentul citat.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Un autoturism a luat foc langa o benzinarie
ORAVIŢA - Un incendiu la un autoturism s-a produs marţi, 26 septembrie, în apropierea unei staţii de alimentare cu [...] mai multe »
Prefectul vrea ca judetul sa se ridice si prin Legea Muntelui
CARAŞ-SEVERIN - Instituţia Prefectului a organizat luni, 25 septembrie, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru [...] mai multe »
Dupa furtuna, ne asteapta iarna grea si inundatiile
REŞIŢA - Asta le-a spus Matei Lupu, prefectul judeţului, reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul [...] mai multe »
Amenzile au curs cu sutele
CARAS-SEVERIN - Sute de amenzi şi zeci de permise, acesta este scurtul bilanţ al unui nou sfârşit de săptămână [...] mai multe »
Surdu: Mie mi se pare ca mi s-a umblat la buzunar
CARAŞ-SEVERIN - În replică, preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu, i-a spus consilierului judeţean că i se pare [...] mai multe »
Promovam Banatul Montan prin noile tehnologii
REȘIȚA - Recent a fost lansată o aplicație pe internet care oferă informații utile despre frumusețile acestui [...] mai multe »
Sandra, zbor pe aripile scrisului
REȘIȚA - Recent, la Mangalia, scriitoarea reșițeancă Leila Sandra Coroian și-a lansat cel de-al doilea roman [...] mai multe »
Cei mai buni! Andu Suciu si trupa Masquerade, succes la Festivalul STAGE
CARANSEBEŞ - Trupa de teatru a Colegiului Național „Traian Doda” a repurtat un succes răsunător pe scena clujeană. mai multe »
C. Spranceana: Oriunde ma plimb, imi vad munca
REŞIŢA - Sunt șase decenii de când Constantin Sprânceană a început să construiască în Reșița. Din septembrie [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou