Reactualizat la:

Pacaleala cu premiul aniversar

Pacaleala cu premiul aniversar
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Oamenii legii descriu noi scenarii aplicate de şarlatani pentru a trage ţepe scumpe naivilor care le cad victime.

Rectifica

Se pare că a trecut vremea păcălelilor cu cartele preplătite la Orange, Vodafone sau vechiul Cosmote, intrând în scenă ţeapa „Premiul aniversar Romtelecom“. Chiar dacă operatorul nu mai are demult acest nume, acesta este în continuare folosit de către şarlatani, într-un nou scenariu. „Vorbesc de premii inexistente, iar acum se folosesc de numele unor companii cunoscute, dar şi de numele unor procurori, poliţişti, avocaţi sau notari publici. În speţă, persoane necunoscute telefonează cetăţenilor pentru a le comunica faptul că sunt câştigătorii unui premiu în bani, de 12.000 euro, în cadrul unei tombole organizate de Romtelecom, care aniversează 150 de ani de la înfiinţare. În continuare, apelantul solicită victimelor achitarea în avans a unor comisioane sau a impozitului pentru substanţialul premiu câştigat, solicitându-le să transmită prin mandate online suma de 4.000 de euro sau 12.000 de lei. Ce este foarte important de precizat: pentru a fi foarte convingător, apelantul menţionează diverse nume de poliţişti, procurori, avocaţi sau notari publici cunoscuţi în comunitate, astfel încât să fie cât mai credibil“, ne informează poliţia judeţului.

Trebuie spus faptul că, la acordarea unui premiu real, impozitul este reţinut de către firma care îl oferă, fiind reţinut din suma câştigată, omul primind doar restul de bani. Cu alte cuvinte, nimeni nu trebuie să plătească în avans ceva bani pentru vreun premiu.

Oamenii legii recomandă prudenţă atunci când, telefonic, sunteţi contactaţi pentru un premiu: „Nu acţionaţi imediat! Este posibil ca, sub impulsul momentului, a vocii politicoase a interlocutorului şi a mesajului persuasiv indus de acesta, să nu realizaţi că, de fapt, nu aţi jucat la niciun concurs, nu aţi participat la nicio tombolă, firma care acordă premiul de fapt nu mai există ca denumire pe piaţă sau, deşi există, nu a iniţiat un astfel de concurs, care de obicei este foarte mediatizat prin“.

În fond, în general, simpla utilizare a unor servicii de telefonie, de cablu etc nu presupune înscrierea automată la vreun concurs fără consimţământul prealabil al abonatului. În situaţia unui scenariu de acest gen, „spuneţi unei persoane de încredere despre discuţia telefonică avută şi analizaţi împreună «şansele de câştig» pe care le-aţi avea! Un apropiat care nu este influenţat afectiv poate analiza mult mai obiectiv situaţia şi vă poate sfătui corect“.

În plus, în cazul unor concursuri, există posibilităţi variate de a verifica dacă acestea sunt reale sau nu. De exemplu, informaţii legate de ele pot fi regăsite pe pagina de internet a organizatorilor sau chiar obţinute la telefon direct de la aceştia. Însă cel mai important este să nu expediaţi sume de bani prin mandate online şi nici să nu depuneţi bani în contul unor necunoscuţi. Şi indiferent dacă aţi luat plasă sau nu, sunaţi imediat la 112 sau direct la poliţie.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
(E) Doina Frunzaverde: Eu cred in Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Doamna prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, Preşedintele Senatului Universităţii „Eftimie [...] mai multe »
Batalia telefoanelor din Consiliul Judetean
CARAȘ-SEVERIN - Încă de la preluarea mandatelor, liberalii din forul judeţean au precizat că nu vor lua telefoanele [...] mai multe »
Adolescent ucis de tentatia volanului
MEHADICA - O persoană a fost grav rănită, iar un tânăr de 15 ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier [...] mai multe »
Nereguli la alocatia de plasament
CARAŞ-SEVERIN - Campania privind „Controlul privind stabilirea și acordarea alocației de plasament”, [...] mai multe »
Au uitat sa plece acasa
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii din cadrul Biroul Judeţean pentru Imigrări au desfăşurat, în ultima decadă a lunii [...] mai multe »
SEVI, destin sub semnul lui 7
SOFIA - Trupa de rock din Bulgaria își salută prietenii din Caraș-Severin prin noul videoclip. mai multe »
Bataie ca-n filme la Borlova
BORLOVA - Vineri seara, în satul de la poalele Muntelui Mic s-au împărțit pumni în stânga și dreapta, după un [...] mai multe »
Steaua din pumnii campionului
DEZEȘTI - „În box, nimic nu e mai efemer ca... vedeta”, spunea marele campion Gheorghe Fiat. Un prizonier al [...] mai multe »
Casute pentru Targul de Craciun
REŞIŢA - Mai multe voci au susţinut că nu văd rostul deciziei de a se schimba căsuţele vechi de lemn din centrul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou