Reactualizat la:

Ovidiu Victor Gant: Romania este o tara privilegiata

Ovidiu Victor Gant: Romania este o tara privilegiata
REŞIŢA – La invitaţia lui Erwin Josef Ţigla, preşedinte al Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, Ovidiu Victor Ganţ, deputat în Parlamentul României din partea minorităţilor germane, s-a aflat joi, în judeţ.

Rectifica

După o scurtă vizită la Anina, la orele amiezii acesta s-a întâlnit cu elevii Liceului „Diaconovici Tietz“ iar, spre seară şi-a prezentat cartea „Ovidiu Victor Ganţ: Bucureşti – Berlin – Bruxelles. 10 ani – 10 Jahre“ la biblioteca germană din municipiu.

În cadrul întâlnirii cu elevii Liceului „Diaconovici Tietz“, Ovidiu Victor Ganţ le-a vorbit acestora despre importanţa învăţării şi studierii limbii germane, ocazie cu care a avut loc şi vernisajul expoziţiei „Germana – limba marilor idei“, realizată de Ambasada Germaniei în România.

O expoziţie pe care liceul reşiţean o găzduieşte până la finalul acestui an, şi în care sunt prezentate personalităţi din România care au o legătură directă cu limba şi cultura germană. „Este evident că, graţie investiţiilor masive germane şi austriece din România, a faptului că Germania este principalul nostru partener comercial, în momentul de faţă această limbă are mare căutare în rândul acestor angajatori. Pot să vă spun chiar că, în România, se simte o lipsă de personal calificat vorbitor de limbă germană, pe care aceşti investitori îi caută. Încercăm însă să suplinim acest lucru tocmai prin activitatea unor astfel de licee, cum este şi „Diaconovici Tietz“, sau a altor unităţi de învăţământ cu profil german din ţară, dat fiind faptul că România este o ţară privilegiată. Şi spun asta pentru că germana, ca limbă străină, sigur este şi la Moscova şi la Santiago de Chile, însă România are în plus faţă de aceasta şi component de limbă germană maternă. Vreau să vă spun că este o situaţie din care câştigă toată lumea, şi de aceea cred că, pentru elevi, expoziţia prezentată astăzi (n.r. -17 noiembrie) este relevantă“, a declarat deputatul Ovidiu Victor Ganţ.

În carte „Ovidiu Victor Ganţ: Bucureşti – Berlin – Bruxelles. 10 ani – 10 Jahre“, prezentată aseară la biblioteca germană, autorul a adunat o serie de documente în limbile română, germană şi engleză, prin care şi-a prezentat întreaga sa activitate politică, începând cu anul 2001.

În volumul apărut în acest an la Editura „Artpress“ din Timişoara se mai regăsesc legi pe care Parlamentul României le-a adoptat la iniţiativa deputatului Ganţ, interpelări şi întrebări la adresa miniştrilor, articole de presă, fotografii cu personalităţi politice române şi germane, precum şi fotografii din cadrul unor activităţi ale Forumului German Român.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
N-a fost să fie cu noroc nici de această dată…
CARANSEBEŞ - Iar ghinioniştii sunt cei care au depus proiecte pe Legea 350, privind finanțările nerambursabile de la [...] mai multe »
Incendiu violent în Mociur
REŞIŢA - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a fost solicitat în jurul orei 15.10, prin apel [...] mai multe »
Primarul Reşiţei a luat 14 abonamente la Custom! Ca să se ştie de Reşiţa în lume
REȘIȚA - „Așteptăm lumea la festival !”, este îndemnul făcut de edilul municipiului! mai multe »
Confortul oamenilor, o prioritate pe agenda Primăriei Băuțar
BĂUȚAR - Autoritățile locale luptă pe mai multe fronturi pentru a dezvolta comuna și pentru a oferi un nivel de [...] mai multe »
Un Nissan şi un BMW, confiscate la frontieră
NAIDĂȘ - Poliţiştii de frontieră de la Naidăş şi Foeni au depistat, la controlul de frontieră, doi cetățeni [...] mai multe »
În weekend, drumul spre Caraşova este închis
CARAŞ-SEVERIN - Circulația va fi închisă pe DN 58, între Reşiţa şi Caraşova, în vederea desfășurării Cursei [...] mai multe »
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou