Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – O delegaţie din cadrul Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu efectuează, zilele acestea, o vizită la un liceu privat armean din Istanbul, capitala de la graniţa Europei cu Asia.

Este vorba despre o întâlnire în cadrul unui proiect Comenius „Being young in Europe“, care se derulează între 10 şi 15 martie, în Turcia fiind de fapt cea de-a cincea reuniune în cadrul iniţiativei.

Activităţile se vor focusa pe imnul proiectului, coregrafie pentru muzica imnului, prezentarea unui material cu privire la cultura tinerilor din fiecare ţară parteneră, asistenţă la diferite discipline de studiu, pentru a cunoaşte sistemul de învăţământ din ţara gazdă, şi o excursie în oraşul celor două continente, Asia şi Europa“, ne-a transmis prof. Liliana Mihuţ, din cadrul Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu, prezentă la întâlnire alături de alte trei cadre didactice de pe Valea Bistrei: Rozina Ghiorghioni, Amalia Totoştean şi Ion Cubin.

De asemenea, la activităţi participă şi patru elevi din Oţelu Roşu: Armand Mălăiescu, Andra Raca, Raul Mitu şi Casiana Mihuţ.