Reactualizat la:

Oricine poate alege sa fie pompier voluntar

Oricine poate alege sa fie pompier voluntar
Scris de F.R. - CARAŞ-SEVERIN – Dacă aveţi drept pasiune salvarea vieţilor omeneşti, puteţi obţine sprijinul autorizat al angajaţilor ISU Semenic.

Rectifica

La nivelul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a demarat proiectul „Salvator din pasiune”, care lansează provocarea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă. În aceste zile, porţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin sunt deschise tuturor persoanelor care doresc să se implice, să înveţe şi să participe la misiuni, ca voluntari, alături de salvatorii militari. Voluntarilor li se va asigura participarea la cursuri de pregătire, iar după absolvirea acestora şi efectuarea numărului minim de ore prevăzut pentru fiecare clasă de voluntariat, vor putea participa la misiuni de intervenţie alături de echipajele pompierilor militari.

„Persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii la înscrierea pentru activitatea de voluntariat: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă“ se precizează într-un comunicat al ISU Semenic.

Activitatea de voluntariat se va desfăşura în baza unui contract de voluntariat încheiat între inspectorat şi voluntar, în conformitate cu prevederile Legii nr.78/2014. Detalii suplimentare privind activitatea de voluntariat şi documentele necesare pentru constituirea dosarului de voluntar se găsesc pe site-ul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – www.igsu.ro şi pe cel al judeţului Caraş-Severinwww.isusemenic.ro.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Surdu: Mie mi se pare ca mi s-a umblat la buzunar
CARAŞ-SEVERIN - În replică, preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu, i-a spus consilierului judeţean că i se pare [...] mai multe »
Promovam Banatul Montan prin noile tehnologii
REȘIȚA - Recent a fost lansată o aplicație pe internet care oferă informații utile despre frumusețile acestui [...] mai multe »
Sandra, zbor pe aripile scrisului
REȘIȚA - Recent, la Mangalia, scriitoarea reșițeancă Leila Sandra Coroian și-a lansat cel de-al doilea roman [...] mai multe »
Cei mai buni! Andu Suciu si trupa Masquerade, succes la Festivalul STAGE
CARANSEBEŞ - Trupa de teatru a Colegiului Național „Traian Doda” a repurtat un succes răsunător pe scena clujeană. mai multe »
C. Spranceana: Oriunde ma plimb, imi vad munca
REŞIŢA - Sunt șase decenii de când Constantin Sprânceană a început să construiască în Reșița. Din septembrie [...] mai multe »
Rachia, subiect de controversa in CJ
BĂILE HERCULANE - O nouă ediţie a Festivalului Răchiei şi al Bucatelor Tradiţionale din Banatul de Munte se va [...] mai multe »
Numaratoare inversa pentru absolventi
CARAŞ-SEVERIN - În mai puţin de o lună, tinerii proaspăt formaţi pe băncile şcolilor vor putea sta faţă în [...] mai multe »
Noi si ei
REȘIȚA - Şi încă 20 de ani, pe puţin, va fi aşa. Nu pentru că suntem mai proşti, ci pentru că privim lucrurile [...] mai multe »
Si-a facut masina covrig in jurul stalpului
REȘIȚA - Duminică dimineață, cu puțin timp înainte de ora 8.00, s-a produs un accident rutier mai puțin [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou