Ca să dai CFR Marfă pe doar 200 de milioane de euro când valorează mai mult de atât chiar şi ca fier vechi trebuie să fii fie foarte prost, fie foarte şmecher. Iar afacerea încheiată săptămâna trecută nu e deloc proastă (mai puţin pentru stat). E logic să fie aşa dacă ne gândim că niciunul dintre guvernele României nu a dorit să privatizeze cu adevărat CFR, cum nu au vrut să privatizeze nicuna dintre companiile de stat.
Că doar nu erau tâmpiţi să strice clasicul circuit al banilor dintre patroni şi clasa politică, prin care anumiţi „investitori” cotizau către partide, iar acestea, când ajungeau la putere, aveau grijă să le ofere contracte preferenţiale la companiile de stat în timp ce bugetul plătea pierderile. Dacă Ponta a privatizat pînă la urmă CFR nu e pentru că ar vrea, ci pentru simplul motiv că nu are de ales – de la FMI i s-a transmis clar: rezolvi problema, sau te descurci singur cu plata salariilor şi a pensiilor.
Uşor de spus, mai greu de făcut. Cu managementul privat s-au ars urât de tot; s-a văzut chiar la CFR, unde noua conducere se trezise să facă verificări tocmai la Iaşi, pe moşia lui Relu Fenechiu, determinându-l pe acesta să răspundă neregulilor crunte constatate acolo prin trimiterea corpului de control al Ministerului la… CFR şi prin sabotarea planului de administrare, obligând astfel directorul să-şi dea demisia.
Mai era posibilitatea insolvenţei, dar nu puteau risca să dea peste încă un Remus Borza, care a pus Hidroelectrica pe picioare tăind salarii şi concediind şi, mai ales, deconectându-i pe „băieţii deştepţi”. Singura soluţie posibilă pentru CFR Marfă rămânea privatizarea, dar nu oricum. Cu o firmă străină nu prea mergea; ăia veneau să facă bani pentru ei, nu pentru politrucii români, aşa că ar fi externalizat profiturile iar lor le aruncau nişte mărunţiş, cât să nu ţipe prea tare. Mai rămânea numai privatizarea cu o companie română, care să respecte zicala că o mână spală pe alta şi ambele golesc bugetul. Ceea ce s-a şi întâmplat. GFR a primit plocon, pe o sumă infimă, CFR Marfă.
Deci, se poate spune că Relu Fenechiu a avut o misiune deosebit de dificilă şi şi-a câştigat din plin laudele lui Crin Antonescu, cel care spunea despre el că e „un om care a realizat într-un mod atât de spectaculos nişte obiective atât de importante pentru România”. Şi dacă tăiem ultimul cuvânt şi punem în loc „căpuşe”, ce iese?
Nina Curiţa