REȘIȚA – Subprefectul Sebastian Purec a enumerat, marți, localităţile care nu mai au primari.
Instituția Prefectului a emis, în total, 12 ordine de suspendare și încetare a mandatelor de primari, în urma sentințelor comunicate de către instanțele de judecată. „Dintre acestea, 11 sunt ordine de încetare a mandatelor, pentru care au fost date sentințe definitive din partea instanțelor, primarii au demisionat sau au fost înregistrate decese, iar unul este un ordin de suspendare, pentru primarul orașului Băile Herculane, care a fost emis tot pe baza unei sentințe de judecată, însă, care nu este definitivă”, a declarat subprefectul de Caraș-Severin, Sebastian Purec.
Vă reamintim că la Ciudanovița a decedat primarul, iar la Ocna de Fier edilul a demisionat. Problemele cu justiţia ale primarilor au fost motivele pentru încetarea celorlalte nouă mandate – edilii din Reșița, Carașova, Fârliug, Forotic, Grădinari, Lăpușnicel, Luncavița, Prigor și Zăvoi.