REŞIŢA – Până la sfârşitul anului 2015, sunt în vizor 23 de străzi secundare din zona veche a Reşiţei, precum şi un pod din cartierul Lend.
Nu mai puţin de 9 milioane de euro, atât a câştigat urbea de pe malurile Bârzavei pentru refacerea unei părţi a străzilor secundare, adiacente arterelor principale, din zona Oraşului Vechi. Trebuie precizat că arterele principale au fost deja prinse, în trecut, în alt proiect.
„Este vorba de bani atraşi pe Programul Operaţional Regional, circa 9 milioane de euro, e un proiect pe care noi l-am depus în două rânduri, ne relatează Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. Am încercat reabilitarea drumului care duce spre Secu, până la ieşirea din oraş, toată zona Lend şi reabilitarea a 23 de străzi. A trebuit să refacem proiectul, dar în prima variantă era prinsă şi reabilitarea Centrului de Zi «Maria». Şi atunci, eu cred că putem fi beneficiarii unor străzi modernizate, în număr de 23, şi a acelui pod în zona Lend. A rămas ca acel proiect pentru Centrul de Zi «Maria» să fie depus pe o altă axă de finanţare. Eu ştiam că mai avem de aşteptat până în această vară, în iunie, iulie, dar se pare că mai avem câteva luni de aşteptat, până în noiembrie, când vom afla care sunt axele şi subaxele unde noi putem depune şi acest proiect, împreună cu celelalte pe care le avem deja realizate, precum cele pe care le vom iniţia în perioada care urmează“.
Cu alte cuvinte, cele 9 milioane vor rămâne pentru drumuri, alei, trotuare ş.a.m.d., iar contribuţia din partea autorităţii locale este de 2%. „Proiectul tehnic va fi depus până la sfârşitul lunii august, urmând să fie semnat contractul de finanţare, după care vom proceda la licitaţie, în urma căreia va fi stabilită valoarea finală, a precizat Titiana Cătană, directorul tehnic al municipalităţii. Obligatoriu, proiectul trebuie finalizat până la sfârşitul anului 2015, pentru a ne include în Programul Operaţional Regional 2007-2013“. Vor fi supuse refacerii, toate străzile secundare în afara celei principale, în zona veche a oraşului, până la baza dealurilor, începând din zona Universalului Vechi.
Antoniu Mocanu