Reactualizat la:

Opt jucatori pleaca de la FC Caransebes

Opt jucatori pleaca de la FC Caransebes
Scris de Cosmin Vlad - CARANSEBEŞ – Antrenorul Alin Artimon va rămâne la cârma echipei gugluane.  Clubul gugulan le va da liber la vacanţă vineri, 29 mai, celor 23 de jucători care au alcătuit lotul echipei în ediţia 2014-2015 a Ligii a II-a de fotbal.

Rectifica

Dintr-o discuţie purtată cu directorul sportiv al clubului, Dan Avram, am înţeles că opt fotbalişti nu se mai regăsesc pe lista de preferinţe a staff-ului tehnic caransebeşean pentru sezonul viitor.

„Şi în ediţia viitoare echipa va evolua tot în Liga a II-a, o dorinţă exprimată ferm atât de membrii Adunării Generale a clubului, cât şi de principalul finanţator. Antrenor va rămâne tot Alin Artimon şi, dacă vrea să facă modificări în conducerea tehnică, depinde numai de el. În ceea ce priveşte lotul, am decis să renunţăm la colaborarea cu unii jucători care ori nu s-au integrat în obiectivul echipei, ori nu au dat randamentul pe care îl aşteptam de la ei. Este vorba despre Horia Popa, Valentin Coca, Alexandru Manea, Ovidiu Stoianof, Marius Cotigă, Ionuţ Stancu, Gabriel Precup şi Alexandru Boştină. Încercăm rezilierea contractelor cu aceştia pe cale amiabilă, pentru că niciodată nu am avut conflicte în sânul echipei şi nu vrem să fie nici acum. Suntem o grupare mică, nu avem nevoie de cancanuri şi de scandal”, a spus Dan Avram.

În ceea ce priveşte eventualele transferuri pentru sezonul viitor, directorul sportiv a adăugat că e prematur să vorbească de pe acum despre aşa ceva.  Reunirea lotului e programată pentru 1 iulie, fiindcă probabil campionatul va începe în jurul datei de 15 august, iar antrenorul Alin Artimon poate să-i testeze pe aceşti tineri şi în perioada vacanţei”, a mai declarat Dan Avram.

Noul preşedinte al grupării gugulane, Dorin Micşa, a spus la rândul său că până vineri, 29 mai, se încearcă semnarea contractelor cu jucătorii care din sezonul 2015-2016 vor continua să evolueze sub culorile clubului caransebeşean. În privinţa viitoarei ediţii de campionat, Dorin Micşa e de aceeaşi părere cu Dan Avram, respectiv că obiectivul echipei nu va mai fi în nici un caz salvarea de la retrogradare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Viitorul 1913 se reuneste luni
CARANSEBEȘ - Reunirea lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş va avea loc luni, 22 ianuarie, la ora 15.30, pe [...] mai multe »
CSM Scolar isi face echipa pentru promovare
REȘIȚA – Rosso-nerii s-au reunit miercuri dimineață în Valea Domanului. 22 de fotbaliști au răspuns la primul [...] mai multe »
CS Universitatea Resita isi bate propriile recorduri
REȘIȚA - Dacă în 2016 se vorbea despre cel mai bun an din istoria Clubului Sportiv Universitatea Reșița, ca număr [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a stabilit meciurile amicale
REȘIȚA - Elevii lui Daniel Oprița vor disputa în perioada de pregătire șase jocuri de verificare. Dacă în [...] mai multe »
Robert Lupu, pregatit pentru Euro 2018!
REȘIȚA - Reșițeanul se va afla în premieră în postura de antrenor la un Campionat European de futsal. mai multe »
CSU Resita – primul meci, prima victorie din 2018
REȘIȚA – În prima etapă a returului Diviziei A de handbal feminin, Seria B, ACS Odorheiu Secuiesc – CSU Reșița [...] mai multe »
CSM Scolar a facut primele achizitii
REȘIȚA - Primii jucători cu care antrenorul Daniel Oprița vrea să atace promovarea au sosit la Reșița. Este vorba [...] mai multe »
CSU Resita, la primul meci din 2018
REȘIȚA - În prima etapă din retur, studentele joacă duminică, 14 ianuarie, pe terenul echipei ACS Odorheiu Secuiesc. mai multe »
Laura Rus, aproape de debutul in Serie A
CARAȘ-SEVERIN - După ce a jucat în repriză secundă a meciului pe care noua sa echipă. Sassuolo, l-a susținut în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou