REŞIŢA – Poliţiştii cărăşeni au organizat acţiuni în sistem integrat cu participarea mai multor compartimente.Zeci de restaurante, baruri şi discoteci de pe raza întregului judeţ au fost controlate de poliţişti în perioada 13-15 ianuarie a.c., iar în urma acţiunilor desfăşurate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la suma de aproximativ 134.500 de lei şi au fost constatate 16 infracţiuni.
„Scopul principal al acestor acţiuni a fost prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă săvârşite în localurile de alimentaţie publică şi a infracţiunilor stradale, prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul circulaţiei, precum şi depistarea persoanelor urmărite sau acelor care încalcă normele referitoare la regimul armelor şi muniţiilor“, a precizat ag. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Poliţiştii au desfăşurat acţiuni în toate oraşele şi municipiile de pe raza judeţului, dar şi în mediul rural, verificând un număr de 91 de localuri de alimentaţie publică şi au fost legitimate 1.660 de persoane. Cei care nu au respectat normele legale au fost sancţionaţi contravenţional, aceştia fiind în număr de 292. Din sancţiunile aplicate, 46 au fost pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 16 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 226 pentru nerespectarea normelor rutiere.
Pe lângă sancţiunile contravenţionale, poliţiştii rutieri au reţinut patru permise de conducere şi şapte certificate de înmatriculare. Valoarea bunurilor confiscate s-a ridicat la aproximativ 5.500 de lei. În urma controlului efectuat de lucrătorii Serviciului de Investigarea Fraudelor, la o discotecă din Reşiţa, în noaptea de 13/14 ianuarie s-a constatat că se comercializau în mod ilegal băuturi alcoolice de tip whisky, coniac sau votcă fără documente de provenienţă, fiind ridicate în vederea cercetărilor 60 de sticle a căror valoare se ridică la aproximativ 5.000 de lei. Au fost depistaţi şi nouă angajaţi „la negru“. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală.