Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Din cauza unor protocoale, o parte din medicaţia pentru tratamentul cancerului este de negăsit.

Mai mulţi farmacişti cărăşeni se plâng, de mai bine de un an, de lipsa unor medicamente utilizate în tratarea afecţiunilor oncologice, cu toate că acestea sunt foarte ieftine, sau mai ales din această cauză. Paradoxul vine dinspre producătorii şi importatorii acestora care susţin că nu se mai justifică cheltuielile şi profitul este mult diminuat. În România şi în judeţ se derulează Programul Naţional de Sănătate pentru oncologie şi care prevede protocoale europene ce trebuiesc urmate, dar, din pricina lipsei medicamentelor, se ajunge la disfuncţionalităţi.

„Am avut o conferinţă pe această temă, cu ministrul Sănătăţii, la care au fost şi reprezentanţi ai caselor de asigurări, şefi de secţie pe Oncologie, şefi de clinică şi direcţiile de sănătate publică. Problema care s-a pus este managementul acestui program naţional, pentru că sunt probleme cronice în sistem – anumite medicamente care nu se găsesc de mai mult timp pe piaţă pentru acoperirea sistemului de tratament. Sunt medicamente ieftine şi, din punct de vedere economic nu sunt stimulative pentru importatori şi producători“, a precizat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin.

În domeniul Oncologie există implementate protocoale de tratament care trebuie respectate, iar un medicament, fie că este ieftin sau nu, dacă se află pe schema de tratament, trebuie asigurat.

„În cadrul videoconferinţei s-a decis ca, în regim de urgenţă să fie achiziţionate aceste medicamente care nu se regăsesc nici în Caraş-Severin. Culmea e că noi, în judeţ, nu avem probleme cu banii pe acest segment, dar sunt câteva poziţii din care medicamentele lipsesc şi bolnavii, ca să-şi asigure schema de tratament, şi le procură din Occident. Se vor găsi soluţii, indiferent dacă e prin licitaţie publică sau încredinţare directă, aceste medicamente trebuie achiziţionate, pentru că legislaţia trebuie armonizată cu realitatea“, a mai amintit directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin.

Firmele producătoare a unora dintre medicamentele pentru tratament oncologic au precizat, printr-o adresă trimisă în România în această vară, că nu-şi mai asumă răspunderea pe farmaco-vigilenţă. Este interesant faptul că îşi asumă răspunderea în Ungaria, pentru că, potrivit unei poziţii oficiale a Casei de Asigurări de Sănătate, respectivele medicamente pot fi luate de pe raft, din ţara vecină. În rest, farmaciile, chiar dacă nu au medicamentul dorit de pacient, prin contract au obligaţia să-l aducă, în 24 sau 48 de ore, în funcţie de tipul de boală – acută, subacută sau cronică.

Flavius Rotariu