O vorbă veche zice că e mai bine să taci atunci când nu ai ceva valoros de spus A trecut un an şi ceva de când românii nu l-au ales pe Victor Ponta, iar de atunci Klaus Johannis a ratat multe ocazii să vorbească.
Optimiştii au crezut/sperat că e stereotipul neamţului care tace şi face, restul s-au convins că tace şi atât. Dar, chiar şi aşa, era o pauză binevenită după lunga perioadă de vocalize prezidenţiale. Asta până când Johannis a demonstrat acum că se pricepe să rateze şi ocaziile când ar trebui să tacă. După atâta timp în care mă obişnuisem să-l aud emiţând doar platitudini ce-mi aminteau de cotele Dunării de la radio, intervenţia sa în scandalul ANAF-Antene mi se pare inutilă.
În primul rând, dacă a vrut să ne scape de preşedintele-jucător, de ce caută să intre la rândul său în arenă? De asta în timpul şantajului Brexit, când toţi şefii de state au avut ceva de spus, Johannis a emis obişnuitele banalităţi, lăsând deoparte interesele României? Ca să-şi păstreze energia şi cuvintele pentru Antene? Şi pentru ce? Dacă tot a sărit în ring, măcar să facă ceva util și să continue. Dacă acţiunea ANAF e legală, atunci n-are ce comenta, nu e treaba lui chiar dacă acolo muncesc sute de oameni. Nu e treaba ANAF să facă acte caritabile vizavi de nimeni. Dacă e ilegală şi vrea să ne arate că și ANAF este o altă structură care necontrolată face abuzuri, să vină cu dovezi sau cu ceva concret.
Johannis nu a făcut nici una, nici alta; pur şi simplu a aruncat o declaraţie care nu ajută pe nimeni, nu clarifică nimic şi nu face altceva decât să-i dăuneze lui însuşi. Personal, cred că președintele României nu a luat apărarea lui Gâdea, lui Badea sau lui Voiculescu, ci a vrut să spună că ANAF este pentru unii mumă pentru alții ciumă, doar că nu i-a ieșit. Dacă ar vorbi mai des, atrăgând atenția că în România orice instituție este tentată să treacă repede granița fină dintre respectarea legii și abuz, poate că s-ar face mai uşor înțeles. Însă, vorbind rar, pentru un preşedinte care nu are susţinători ci numai fani, să dai senzaţia că habar nu ai nici când şi nici ce să vorbeşti nu este chiar cea mai înţeleaptă idee. Cel puțin nu în România, țara în care toți vorbim și nimeni nu ascultă.
FOTO: speechclub.com