Reactualizat la:

Omul de cultura Calin Chincea a incetat din viata

Omul de cultura Calin Chincea a incetat din viata
Scris de Alexandra Gorghiu - BERZOVIA – Vestea decesului cunoscutului profesor Călin Chincea a cutremurat în dimineaţa zilei de 10 ianuarie 2019 lumea artistică şi culturală din Vestul României. Intelectual de rasă, din stirpea celor pentru care cultura este un modus vivendi, Călin Chincea s-a impus în lumea artiştilor boemi (pictori, poeţi, muzicieni) graţie discursurilor sale critice extrem de rafinate.

Aristocrat al vorbelor alese, s-a remarcat ca un veritabil teoretician al artei, fiind nelipsit la vernisaje, lansări de carte şi alte evenimente din peisajul cultural bănăţean. A fost profesor la Vermeş şi la Berzovia, unde a format generaţii la rând de elevi cu rezultate strălucite, de care era foarte mândru şi alături de care a obţinut numeroase premii, în special la concursurile de eseu în limba franceză. Traducător de limbă franceză, critic literar şi de artă, eseist, poet, fără să fie membru al Uniunii Scriitorilor din România, el a semnat sute, poate mii de articole publicate în revistele de specialitate, prefaţând numeroase cărţi. A vorbit şi a scris despre majoritatea autorilor şi artiştilor bănăţeni consacraţi, însă pentru Călin Chincea a curs foarte puţină cerneală.

Joi, 10 ianuarie, chiar în ziua în care a murit, era anunţat să verniseze de la ora 18.00, la Timişoara, expoziţia „De la lumină la lumină“ semnată Duska, o pictoriţă originară din fosta Yugoslavie, care trăieşte de peste două decenii la Paris, acesta fiind, dealtfel, primul eveniment expoziţional al Galeriei timişorene Pygmalion. Colaborator al cotidianului Jurnal de Caraș-Severin, Călin Chincea a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ziaristul Mihai Eminescu, actual si dupa 200 de ani
REŞIŢA - Toată lumea cunoaşte activitatea literară a lui Mihai Eminescu, versurile muzicale şi stilul romantic al [...] mai multe »
Injuraturile pentru nameti nu trebuie sa le incaseze Consiliul Judetean
CARAŞ-SEVERIN - Ori de câte ori sunt probleme cu accesul spre Muntele Mic sau spre Semenic, turiştii înjură [...] mai multe »
Vela le arata pisica unor liberali caraseni?
CARAȘ-SEVERIN - Atacat de mai mulți liberali cărășeni în ultimele zile, liderul PNL CS, Marcel Vela, le [...] mai multe »
Un autoturism a lovit conducta de gaz la Voislova
VOISLOVA - Un accident rutier s-a produs miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.30, la ieşire din comuna Voislova. Un [...] mai multe »
Bucataria de vara, mistuita de flacari… iarna
DOCLIN - Bucătăria de vară şi două debarale ale unei gospodării din Doclin au fost mistuite de flăcări, [...] mai multe »
Popa inchide favelele braziliene de pe dealurile Resitei
REŞIŢA - Niciun contract de închiriere pentru curţi şi grădini nu va mai fi prelungit la Reşiţa, până nu va fi [...] mai multe »
La spital se cheltuie prea multi bani
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia la care a ajuns primarul Felix Borcean, după discuții cu noua conducere a [...] mai multe »
Teatrul nu investeste in productii cu un singur spectacol
REŞIŢA -  „Porni Luceafărul“ a intrat în repertoriul Teatrului de Vest, urmând să se joace în continuare. mai multe »
Judetul poate profita de Capitala Europeana a Culturii
CARAŞ-SEVERIN - Consiliul Județean Caraș-Severin a găzduit marţi, 22 ianuarie a.c., o întâlnire între [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou