Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – De Ziua Armatei României, jurnalistul Mario Balint le-a dedicat o expoziție de fotografii cu imagini surprinse în teatrele de operații. Evenimentul a avut loc miercuri, 25 octombrie, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, la 15 ani de când primii soldați ai Armatei României au ajuns în teatrele de operații în provincia Kandahar.

Jurnalist corespondent pentru Radio România, Mario Balint a fost în repetate rânduri alături de militarii români în zona de conflict, relatând despre faptele lor și realitățile din regiune. Gazda manifestării, Erwin Iosef Țigla a spus că „Mario Balint ne aduce mai aproape Afganistanul, ne aduce mai aproape ceea ce înseamnă să trăiești într-un spațiu în care astăzi se desfășoară un război“.

Fotografiile au fost alese dintr-un set mai mare împreună cu Petre Dalea, fotograf profesionist, membru fondator al Foto Club Banatul Montan, acesta considerând că sunt unele imagini foarte reușite: „Este o combinație între fotografie documentară și foto-reportaj. Nu cred că este chiar așa de ușor să faci fotografii într-o zonă de război, de conflict, dar chiar și în aceste condiții, Mario a surprins câteva imagini foarte bune“.

Felicitându-l pentru expoziție, generalul de brigadă (r) Adrian Marinescu a vorbit despre semnificațiile Zilei Armatei Române și a adăugat, creând un moment de reflecție: „Cine nu-și respectă istoria, nu se respectă pe sine însuși. Dar mai am ceva de spus, nici măcar în glumă. Jurământul nostru spune clar: «Jur să-mi apăr patria, chiar cu prețul vieții». Acesta e legământul de sânge pe care-l face orice oștean. Atunci ce căutăm în Afganistan? «Jur să-mi apăr patria» și murim în Afganistan?“.

A vorbit, de asemenea, preotul Petru Berbentia care a evidențiat chipurile din fotografiile expuse: „Au fost alese, în general, chipurile pozitive. Acestea nu arată durerea de acolo, ci mai degrabă nădejdea, speranța. Speranța că pentru cei care luptă acolo, pentru idealurile lor, va fi mai bine“.

La rândul său, protagonistul evenimentului a precizat: „Expoziția „Fereastră spre Kandahar“ reprezintă imagini din cei 15 ani de misiune a Armatei Române în Afganistan, în provincia Kandahar exclusiv, pe care am ales-o pentru că acolo, în acea bază, în urmă cu 15 ani, batalionul 26 infanterie „Neagoe Basarab“, celebrii „Scorpioni roșii“ au pus pentru prima oară piciorul pe pământ afgan. Sunt 15 ani de colaborare între Armata Română și armatele partenere din NATO și din coalițiile care s-au constituit la un moment dat pentru stabilizarea Afganistanului. Misiunea militarilor noștri este atât de importantă, încât ei controlează 300 de kilometri pătrați din jurul bazei militare Kandahar și sunt foarte bine primiți de populația locală. Este mai mult decât o colaborare cu armata americană, este o frăție de arme în momentul de față și nu sunt vorbe goale, de aceea am ales ca de Ziua Armatei Române să dedic această expoziție militarilor noștri, eroi în teatrele de operații, dar și veterani din teatrele de operații, în special celor care au luptat în Afganistan“.