Reactualizat la:

Bihorean prins cu o alcoolemie de 2.11 mg/l

Bihorean prins cu o alcoolemie de 2.11 mg/l
Scris de Bihon.ro - Miercuri seară, un bihorean de 43 a fost depistat de polițiștii rutieri din Ștei cu o alcoolemie ridicată.

Potrivit comisarului șef al Poliției Bihor, Alina Fărcuța: „miercuri, 11 septembrie, în jurul orei 23:00, pe drumul comunal 141 – Lelești, la intersecția cu DJ 764 – Sebiș, polițiștii din Ștei au depistat un bărbat de 43 de ani din Drăgănești, (județul Bihor), în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de alcool ridicată”.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul avea o concentrație alcoolică de 2,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroul Rutier Beiuș.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doar al 35-lea medic a reușit să o opereze și să o salveze pe orădeanca de 29 de ani!
După 10 ani de suferință, cu tinerețea petrecută pe la 35 de medici, o orădeancă a fost salvată de o tumoră mare. mai multe »
Cetatea Oradea sub asaltul tinerilor
„Târgul locurilor de muncă şi al orientării în carieră”, a atras mii de tineri în Cetatea Oradea. mai multe »
Dan Barna, în centrul Oradiei și în fabrică
Candidatul USR PLUS pentru Președinția României, Dan Barna, va fi prezent joi, la Oradea. mai multe »
Incendiu provocat: 6 ore de luptă pentru pompieri, după ce o magazie a luat foc în condiții suspecte
Șase ore s-au luptat pompierii de la Aleșd să stingă un incendiu după ce o magazie a fost incendiată miercuri, în [...] mai multe »
60 milioane euro pentru cei care cultivă roșii
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă [...] mai multe »
Regina Maria a cumpărat Laboratoarele Biostandard din Oradea
Rețeaua de sănătate Regina Maria a achiziționat laboratoarele Biostandard din Bihor și Maramureș și clinica [...] mai multe »
A picat capul interlopilor din Timiș care controla piața de cocaină, cu tentacule și în Bihor!
O operațiune demarată de DIICOT Timiș s-a soldat cu căderea capului interlopilor din Timiș, cu grupare extinsă și [...] mai multe »
Pușcaș a marcat în Championship
Revenit la echipa de club după meciurile naționalei cu Insulele Feroe și Norvegia, atacantul bihorean George Pușcaș [...] mai multe »
Gheaţă cu bacterii la KFC
Mașinile de gheață din toate restaurantele KFC din țară au fost închise, din cauza bacteriilor depistate în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou