Reactualizat la:

„Olimpiada cititului“, la Caransebeş

„Olimpiada cititului“, la Caransebeş
CARANSEBEŞ – Biblioteca Municipală şi Liceul „Traian Doda“ au iniţiat o acţiune de popularizare a cărţii.

 (1 comentariu)

În această perioadă, Biblioteca Municipală Mihail Halici, în colaborare cu Liceul Teoretic „Traian Doda”, derulează o amplă acţiune de popularizare a cărţii şi a lecturii, desfăşurată sub titlul generic „Olimpiada cititului”.

Iniţiată încă de luna trecută, acţiunea îşi propune să îndrepte atenţia copiilor şi a tinerilor spre adevăratele valori ale lumii, precum şi să-i îndrume spre a deveni consumatori de cultură. Cele două instituţii implicate în derularea acestui proiect au iniţiat şi un concurs, în cadrul căruia elevii au prezentat fiecare câte un poster inspirat de cartea preferată, prin intermediul căruia îşi invită colegii să citească, la rândul lor, cartea prezentată.

Pentru că a existat un număr mare de postere, acestea au fost expuse, prin rotaţie, în holul liceului şi în vitrinele bibliotecii municipale. Cele mai reuşite afişe urmează să fie premiate, în cadru festiv, cu prilejul inaugurării sălii de lectură a Bibliotecii „Mihail Halici”. Autorii posterelor premiate vor participa, în perioada 22-25 mai, la Concursul Naţional „Cercuri de lectură”.

Iulius Pîrvu
iulius.pirvu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou