Reactualizat la:

Octavian Tunea: Poate scapam si in iarna asta!

Octavian Tunea: Poate scapam si in iarna asta!
REŞIŢA – „În general am colaborat bine în ceilalţi ani, atât structurile din Ministerul de Interne cât şi celelalte instituţii cu atribuţii în perioada iernii“, a îndulcit prefectul Ţunea atmosfera în cadrul şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Caraş-Severin ce s-a desfăşurat marţi.

Dar atmosfera s-a retensionat, atunci când s-a amintit de greutăţile întâmpinate: „Să nu uităm, că în iarna lui 2009 ne-am înzăpezit brusc, şi a trebuit să apelăm la Poliţia de Frontieră, când cu problemele de la Răcăşdia. Abia ne-am descurcat atunci şi, în acest an, cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece şi peste iarna asta. Doamne fereşte de zăpezi mari, şi important este să colaborăm cu toţii“, a mai invocat Octavian Ţunea mila divină.

În fapt, marţi a fost aprobat Planul de activităţi al Comitetului pe anul 2012, care conţine intensificarea activităţilor de prevenire, dinamizarea măsurilor de supraveghere a riscurilor, dezvoltarea parteneriatului între serviciile publice şi asigurarea unei capacităţi optime de acţiune. „Dacă anul trecut iarna ne-a iertat, poate scăpăm şi în iarna asta“, a concluzionat şeful Comitetului, prefectul de Caraş-Severin.

Flavius Rotariu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Două medii de 10 la Evaluarea Naţională în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Emoţii mari marți, în jurul prânzului, pentru absolvenţii de gimnaziu, dar şi pentru părinţii [...] mai multe »
Să mai comanzi pizza?
REŞIŢA - În ultima perioadă s-au înmulţit reclamaţiile şi sesizările referitoare la prospeţimea mâncărurilor [...] mai multe »
S-au mai dat bani pentru Custom Reşiţa
REŞIŢA - Iar primarul Ioan Popa a invitat pe toată lumea, de la consilieri la reşiţeni, să meargă în număr cât [...] mai multe »
Ministrul Finanţelor trage primarii de mânecă?
CARAŞ-SEVERIN - Unele primării din judeţ au primit adrese prin care li se atrage atenţia că există riscul să [...] mai multe »
Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele
BOZOVICI - Duminică, în jurul orelor 13.40, polițiștii din localitate au fost sesizați prin apel la 112, de către [...] mai multe »
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou