Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cel de-al treilea volum de versuri pentru copii al poetului a fost lansat miercuri la bibliotecă.

Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ şi-a deschis din nou porţile, miercuri, pentru cititorii săi. Cei care doresc să împrumute o carte din colecţiile sale pot veni la noul sediu al bibliotecii, situat la etajul al II-lea al Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Cu acest prilej a fost lansat şi cel de-al treilea volum de versuri pentru copii al poetului Octavian Doclin – „Nata – Ioana-i şcolăriţă“, dedicat nepoatei sale.

„Această carte îi este dedicată nepoatei mele, Ioana Natalia, care este elevă în clasa a II-a. Am scris această carte inspirându-mă şi din propria copilărie. Nu aş fi putut să o scriu altfel, pentru că dacă un copil care ia cartea în mână nu se regăseşte în ea, nu-şi aminteşte şi el un moment din copilăria sa, înseamnă că poetul a dat rateu. La fel ca şi în poezia de dragoste. Dacă o femeie care citeşte astfel de poeme nu simte că i se adresează ei, e rateu din punctul de vedere al poetului“, a declarat Octavian Doclin. Lansarea cărţii a avut loc în prezenţa Nataliei şi a colegilor acesteia de clasă, elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 2 din Reşiţa. De remarcat că două dintre poeziile acestui volum sunt semnate de nepoata autorului, care a aşternut versurile pe hârtie gândindu-se la tatăl ei.

„Nata – Ioana-i şcolăriţă“ nu este prima carte de poezii pe care poetul o dedică nepotei sale. În urmă cu doi ani, de sub tiparul Editurii Modus din Reşiţa apărea volumul „Nata – Ioana vrea păpuşi“. Cu toate acestea, primul volum de poezii pentru copii semnat de Octavian Doclin se numeşte «Metafore gândite-n stil pentru când voi fi copil“, şi a văzut lumina tiparului în 1991, la Editura Tim din Reşiţa.