Reactualizat la:

Octavian Benga: Ne dorim sa cream o echipa competitiva

Octavian Benga: Ne dorim sa cream o echipa competitiva
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Antrenorul Octavian Benga a fost prezentat oficial la echipa CSM Școlar Reșița, el fiind tehnicianul cu care rosso-nerii vor încerca în acest an să promoveze în Liga a II-a.

Rectifica

„Mă bucur că m-am întors acasă, în orașul care m-a format ca om. Educația de bază am primit-o la Reșița și m-a ajutat în perioada pe care am petrecut-o la Timișoara și la București. Am venit la CSM Reșița pentru că am fost chemat de primarul Ioan Popa, președintele Viorel Lolea și de consilierul Hadrian Popescu. Am observat că sunt foarte hotărâți, că vor să creeze un club de viitor prin investițiile pe care le fac. Pe această cale aș dori să mulțumesc primarului, dar și Consiliului Local pentru acest efort. Mă bucur că am putut să-i încadrez în staff-ul meu pe foști colegi de-ai mei, și aici mă refer la Lucian Dobre, Robert Nosal și Valentin Boșca. Legat de jucători, în acest moment suntem în căutări. Pe câțiva dintre ei i-am analizat foarte bine împreună cu Viorel Lolea și deja i-am și legitimat la noi. Pot spune că am lucrat 24 din 24 de ore la transferuri și cred că este foarte dificil să aducem jucători de calitate, de la un nivel superior. Trebuie să recunoaștem că Liga a III-a nu este una prea apreciată. Unii dintre jucătorii din sezonul precedent au refuzat să mai continue cu noi din mai multe motive. Eu cred că principalul motiv este faptul că nu au reușit să promoveze în Liga a II-a. Îi înțeleg, nu este ușor nici pentru ei și cred că este mai bine să plece la alte echipe unde să aibă o altă motivație. Am încercat să aducem jucători noi pe posturile deficitare din echipă. De asemenea, am adus jucători cu experiență, dar și fotbaliști tineri. Aș vrea să-i văd la antrenamente pe cei mai talentați copii din cadrul clublui, la care se adaugă câtiva copii veniti în probe din alte zone ale țării. Ne dorim să creăm o echipă cât mai competitivă. Mă bucur că Marius Staicu a ales să continue cu noi și mai suntem în discuții cu doi sau trei jucători. Sperăm că-i vom aduce și, cu aceste ultime transferuri, vom încheia campania de achiziții”, a declarat Octavian Benga, noul antrenor al CSM Reșița.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Denisa Lucasciuc, bronz la Campionatul European
CARAȘ-SEVERIN - Sportiva Denisa Lucașciuc a reușit să câștige sâmbătă, 17 noiembrie, medalia de bronz la [...] mai multe »
Caransebesul, victorie categorica cu Slatina-Timis
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – AS 2017 Slatina-Timiş 5-0 (1-0), în etapa a XI-a a Ligii a IV-a, pe Stadionul [...] mai multe »
Doana: Speram sa incheiem turul cu doua victorii
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a fost mulțumit de prestația și atitudinea elevilor săi din succesul cu 2-0 în [...] mai multe »
CSM Resita invinge liderul Ligii a III-a
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a câștigat astăzi cu scorul de 2-0 partida din Valea Doamnului cu Șoimii Lipova. [...] mai multe »
Duminica, zi de sah rapid si futsal pentru gugulani
CARANSEBEȘ - Campionatul municipiului Caransebeș de șah rapid are loc duminică, 18 noiembrie, în foaierul Casei de [...] mai multe »
Elevii lui Doana intalnesc liderul
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 14, pe stadionul din Valea Domanului, [...] mai multe »
CSM Resita, dupa puncte la Targu Jiu
REȘIȚA - Echipa de handbal masculin CSM Școlar Reșița va disputa sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 13, un joc în [...] mai multe »
Programul TALENT feminin a ajuns la Resita
REȘIȚA - La sfârşitul acestei săptămâni, 40 de tinere speranţe ale handbalului din Euroregiunea RO 5 vor [...] mai multe »
Reunirea fostilor sportivi, un succes
REȘIȚA - Foștii sportivi, antrenori și conducători ai Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița s-au reunit miercuri, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou