Reactualizat la:

Observatorii de handbal s-au reunit pe Barzava

Observatorii de handbal s-au reunit pe Barzava
Scris de Adrian Roman - REŞIŢA – Asociația Județeană de Handbal Caraș-Severin a organizat consfătuirea oficialilor F.R.H.

Rectifica

Timp de două zile s-au desfășurat, la Reșița, la sfârșitul săptămânii trecute, lucrările Consfătuirii Observatorilor și delegaților Federației Române de Handbal. Acțiunea națională a fost organizată de Asociația Județeană de Handbal Caraș-Severin, sub patronajul forului național al sportului cu mingea mică, participând majoritatea dintre mebrii corpului de oficiali ai F.R.H.

„Am avut onoarea să găzduim Conferința Națională a Observatorilor și Delegaților F.R.H., a precizat Gheorghe Năsturel, președintele A.J. de Handbal Caraș-Severin. Sigur, nu au putut fi prezenți cei 39 de oficiali, din motive obiective, probleme de familie și delegări la diferite competiții internaționale. S-au dezbătut probleme legate de regulamentele jocului de handbal, cu accent pe unele dintre schimbările stabilite la nivel internațional. Și care prevăd modernizări în handbal, pe care arbitrii și observatorii trebuie să și le însușească. După cum se știe, în prezent, meciurile din Liga Națională trebuie să fie supervizate de observatori. Ceea ce presupune că și arbitrii trebuie să aibă o relație mai bună cu aceștia, și pot stăpâni mai bine disputa din teren“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Alex Matei, ultima repetiție înainte de Mondiale
CARANSEBEȘ - Tânărul judoka din Caransebeș, care se pregătește acum la lotul național, a câștigat recent [...] mai multe »
Derby-ul Caransebeşului, câştigat de Magica
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Magica Caransebeş 0-1 (0-1), sâmbătă, 14 septembrie, pe Stadionul [...] mai multe »
Progresul Ezeriș, victorie în deplasarea de la Oravița
CARAȘ-SEVERIN - ACS Progresul Ezeriș a obținut prima victorie din deplasare din acest sezon de Liga a IV-a. Elevii [...] mai multe »
Handbaliștii, aproape de surpriză cu CSA Steaua
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan au pierdut sâmbătă, 14 septembrie, la mare luptă, partida din deplasare cu CSA [...] mai multe »
Cristi Bobar: Domnilor consilieri, ajutați-mă și dați-mi bani de nocturnă, dacă acest lucru cereți!
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a ținut să facă câteva clarificări legate de costurile organizării în [...] mai multe »
Leo Doană: Am respirat ușurat după joc, dar rezultatul este echitabil!
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a declarat, după remiza dintre CSM Reșița – Turnu Măgurele, prin care [...] mai multe »
CSM Reșița a întrerupt seria de victorii a liderului Turris
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 14 septembrie, scor 1-1, cu formația Turris-Oltul Turnu Măgurele, [...] mai multe »
Laura Rus și Chipciu, ședință foto pentru Anderlecht
CARAȘ-SEVERIN - Cei doi internaționali români s-au întâlnit vineri la ședința foto a clubului belgian, prilej de [...] mai multe »
Cristi Bobar: Îmi doresc să jucăm acasă
REȘIȚA - Partida dintre CSM Reșița și Universitatea Craiova din Cupa României va avea loc în perioada 24 - 26 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou