REŞIŢA – Plecarea lui Cristian Bobar de la FCM Reşiţa a impus, în ultimele zile, mai multe analize în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii activităţii în Valea Domanului. Subiectul a fost abordat de primarul Mihai Stepanescu în cadrul conferinţei de presă susţinută joi.
Reamintim, prof. Cristian Bobar şi-a înaintat demisia din funcţia de preşedinte încă de anul trecut, dar preavizul i-a expirat luni, 7 ianuarie a.c. Dată la care, la rându-i, a dorit să se întâlnească cu reprezentanţii presei pentru a prezenta bilanţul activităţii pe parcursul celor patru ani. A vorbit atunci de câteva dintre realizările notabile, precum promovarea echipei de seniori în eşalonul trei al fotbalului românesc, modernizarea stadionului, incluzând aici şi suprafaţa sintetică de peste terenul de bitum şi demararea lucrărilor pentru acoperirea terenului de zgură. Menţionând că toate acestea au fost realizate cu sprijinul administraţiei locale.
„În ceea ce priveşte activitatea fotbalistică, am susţinut-o în ultimii ani, a precizat primarul Mihai Stepanescu. La fel vom face în continuare. În funcţie de prevederile bugetare vom aloca acele sume necesare desfăşurării procesului sportiv la clubul nostru, din Valea Domanului. Fac precizarea că erau nişte prevederi ale federaţiei, să creăm o altă asociaţie sportivă. Şi s-a întâmplat lucrul acesta. Nu mai puteam susţine o echipă muribundă, care avea şi alţi acţionari, dar care au uitat să plătească. În aceste condiţii, ne-am propus, şi cred că am reuşit, să avem o formaţie în Liga a III-a. Sigur, îmi doresc din tot sufletul să fim în eşalonul doi. Dar, fără banii necesari nu se poate. Vreau să vă spun că, în locul domnului Cristian Bobar, l-am numit, provizoriu, pe Carol Gurgu. Deci, sper, în continuare, la venirea unor sponsori. Au fost unele tentative, dar cei care şi-au manifestat interesul să sprijine clubul, au avut şi pretenţii mai puţin legale.
Deci, obiectivul actual rămâne Liga a III-a, cu promovarea tinerelor talente de la centrul de copii şi juniori, dar şi de la Gloria Reşiţa, cu care colaborarea a intrat în normalitate. Chiar recent am avut o întâlnire cu Gabi Stănucă, preşedintele Secţiei de Fotbal, şi am stabilit să ne ajute cu patru jucători, propuşi de antrenorul Roco Sandu“.