După remiza albă de la Oradea, liderul Seriei a II-a din Liga a II-a de fotbal revine în Valea Domanului pentru un nou meci cu un adversar din a doua jumătate a clasamentului.
Metalul Reșița va întâlni în cadrul etapei a șaptea pe CS FC Olimpia 2010 Satu Mare, echipă aflată pe poziția a opta, cu patru puncte. Sătămărenii vin și ei după o remiză (0-0), înregistrată însă pe propriul teren, cu CSM Râmnicu Vâlcea. Înaintea meciului de sâmbătă, din Valea Domanului, rosso-nerii nu au probleme de lot, elevii lui Daniel Oprița fiind hotărâți să facă un joc bun, la capătul căruia să se bucure de toate cele trei puncte.
„Probleme de lot nu avem, nu avem accidentați, nu avem suspendați, lotul este complet, ne-a spus antrenorul principal Daniel Oprița. Vom aborda jocul cu Olimpia Satu Mare la victorie, mai ales că jucăm acasă și încercăm să câștigăm toate cele trei puncte. Avem punctaj maxim (nouă puncte – n.r.) în meciurile de acasă și sperăm ca după cel cu Satu Mare să avem 12 puncte. Vom întâlni o echipă bine organizată, va veni să ia un punct, se apără foarte bine și o să fie un meci dificil. Pentru că nu mai sunt Timișoara sau Vâlcea, care cât de cât încearcă să joace, să iasă la joc, o să trebuiască să-i «desfacem», deci avem de luptat cu ei. Sunt dezamăgit după remiza de la Oradea, am pierdut două puncte în ultima secundă cu acel penalty ratat. Puteam să obținem victoria și ne distanțam în clasament. După aspectul jocului, meritam să luăm cele trei puncte. Dar nu-i nimic, mergem înainte, așa a fost să fie, ăsta-i fotbalul.“
Partida Metalul Reșița – Olimpia Satu Mare va fi sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 11, pe stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului. Biletul de intrare costă cinci lei.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro