Reactualizat la:

O zi cu scoala altfel la Diaconovici-Tietz

O zi cu scoala altfel la Diaconovici-Tietz
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Pentru elevii singurului liceu din Reşiţa care oferă şi educaţie în limba germană, 14 mai a arătat diferit de restul zilelor de şcoală.

Rectifica

Sub genericul „Liceul Diaconovici-Tietz, o poartă deschisă către Europa“, elevii unităţii de învăţământ şi dascălii lor au organizat joi o serie de acţiuni, prin care s-a dorit marcarea Zilei Europei, sărbătorită în 9 mai, şi prezentarea ofertei educaţionale pentru viitorul an şcolar.

„Sigur, astăzi nu este 9 mai, dar liceul nostru are deschisă poarta către Europa în fiecare zi şi niciodată nu este târziu să marcăm un astfel de eveniment“, ne-a declarat prof. Boris Vatzulik, directorul Liceului Diaconovici-Tietz. Au fost organizate cu acest prilej mai multe ateliere de lucru, pornind de la cele 28 de state ale Uniunii Europene. Mai exact, fiecare clasă şi-a ales câte o ţară din spaţiul comunitar, pe care a încercat mai apoi să o reprezinte cât mai bine. De exemplu, unii elevi au prezentat tradiţiile şi obiceiurile acestor popoare, alţii au intrat în bucătărie unde au pregătit diverse preparate culinare pe care le-au vândut mai apoi colegilor pofticioşi.

Profesor de fizică, Boris Vatzulik a ales, în schimb, să le vorbească elevilor săi din clasele a XI-a despre descoperirea bosonului Higgs, aşa-numita particulă a lui Dumnezeu, care explică formarea Universului. Discuţiile şi vizionarea unui film pe această temă au avut loc de această dată sub cupola librăriei „Semn de carte“ din Reşiţa. „Am ales acest subiect pentru că mi-am propus ca aceşti elevi să poată să-şi pună întrebări despre procesele fundamentale din fizică. Şi, de ce nu, să încerce să găsească şi răspunsuri“, a precizat Vatzulik.

Zilei de joi nu i-a lipsit nimic căci a avut de toate, chiar şi vizitatori. Oaspeţii au fost de la şcolile gimnaziale din Reşiţa şi Lupac. De vineri, însă, elevii intră din nou în pâine. Pe unii îi aşteaptă tezele şi extemporalele, pe alţii examenele finale de an.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
O ora cu Carla‘s Dreams. In 2 iulie, la Resita
REŞIŢA - Din 29 iunie până în 3 iulie, reşiţenii vor avea parte de distracţie şi muzică de toate genurile, [...] mai multe »
Incepe saptamana Bacalaureatului scris
CARAŞ-SEVERIN - 1890 de absolvenţi de liceu susţin de luni, 26 iunie, probele scrise ale examenului de Bacalaureat. [...] mai multe »
Sculptori celebri modeleaza travertinul la Caransebes
CARANSEBEȘ - În capitala gugulanilor, pe malul Sebeșului, a debutat de câteva zile cea de-a XV-a ediție a [...] mai multe »
Resitenii sarbatoresc Drapelul National
REŞIŢA - Simbol naţional, drapelul este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea [...] mai multe »
Ziua Justitiei, deja sarbatorita la Caransebes
CARANSEBEŞ - Instituită prin Hotărârea nr.354 a Guvernului României încă din anul 1994, Ziua Justiţiei se [...] mai multe »
Cand muzica sfideaza furtuna
BOCŞA - Regalul vienez din cariera de piatră de la Bocşa a învins în lupta cu natura, vineri, 23 iunie, evenimentul [...] mai multe »
Vanatoare de tantari pe malurile Barzavei
REŞIŢA - Pentru dezinsecţiile tot mai dese, municipalitatea dă vina pe climă, cu temperaturi ridicate şi ploi care [...] mai multe »
Strandul si plaja din deal
REȘIȚA - În aceste zile caniculare, cei mai mulți reșițeni merg la ștrand să se răcorească, alții însă [...] mai multe »
Cu stupii, in cautarea florilor de tei
CARAŞ-SEVERIN - Asta fac la ora actuală apicultorii din Caraş-Severin care caută să îşi ducă albinele la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou