Reactualizat la:

O sută pentru cheltuielile veteranilor

O sută pentru cheltuielile veteranilor
REŞIŢA – Iarna e grea, dar şi mai „grele“ sunt facturile pe care trebuie să le achităm pe timp de iarnă.

Astfel, veteranii de război, văduvele de război şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, care au suferit o infirmitate, beneficiază, în anul 2008, de un ajutor anual de 111 lei pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice.

Probabil că aceşti bani le vor ajunge bătrânilor pentru o singură factură, însă decât deloc… Faţă de anul 2007, ajutorul acordat veteranilor a crescut cu doar 21 de lei. Dacă ar fi să luăm în calcul cu cât au crescut preţurile, am putea spune că 21 de lei nu înseamnă prea mult.

Conform informaţiilor primite de la Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, banii pentru plata ajutorului, inclusiv cheltuielile cu transmiterea acestora la beneficiari, vor fi suportate din bugetele Ministerului Muncii, Ministerului Apărării, Ministerului Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bomba de aruncator, gasita pe Bulevardul Republicii
REŞIŢA - Descoperirea a fost făcută de muncitorii care lucrau la modernizarea infrastructurii de apă de pe artera [...] mai multe »
Sefii, chemati la desteptare, inaintea supei
REŞIŢA - Matei Lupu, prefectul judeţului, nu a ratat ocazia de a le atrage din nou atenţia şefilor instituţiilor [...] mai multe »
O sa aveti apa cand o sa vrea Popa!
REŞIŢA - Cine şi-a investit economiile sau banii de afaceri în terenuri pe la Kilometrul 7 sau 8 are parte de o [...] mai multe »
Marius Balean, director al Directiei de Tineret si Sport
CARAŞ-SEVERIN - Fostul director al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Bălean, a fost numit, prin Ordin al [...] mai multe »
Telescaunul Valsanu, autorizat cu acte in regula
MUNTELE MIC - Anunțul a fost făcut joi de omul de afaceri Romeo Dunca, după inspecția CNCIR și ISCIR pe Muntele [...] mai multe »
In pepeni sa ne luptam sau in banane sa ne duelam?
REŞIŢA - De pe urma războiului dintre francezii de la Carrefour şi nemţii de la Lidl, coşurile reşiţenilor ar [...] mai multe »
Salvator pentru… salvator
REȘIȚA - Patrupedul maidanez care l-a ferit de răcoarea nopţii pe un biciclist accidentat în zona platoului Semenic [...] mai multe »
Garana. Oameni. Corturi. Caini. Jazz!
GĂRÂNA - Chiar dacă evenimentul s-a terminat acum câteva zile, niciodată nu este târziu să scrii despre jazz, [...] mai multe »
Se anunta masuri dure la spitalul din Caransebes
CARANSEBEŞ - Municipalitatea a comandat un audit din care să reiasă situația reală a unității spitalicești, dar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou