Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Administraţia locală din Caransebeş vine, la început de an, în sprijinul şomerilor din municipiu.

Sprijinul se realizează printr-un proiect derulat în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 5 – Domeniul major de intervenţie 5.1 – „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare“, proiect ce-şi propune facilitarea accesului şomerilor către piaţa muncii. Principalul obiectiv al proiectului derulat sub genericul „Traseul spre angajare trece prin formare“ îl reprezintă dezvoltarea unui program integrat de formare şi consiliere pentru şomeri, prin înfiinţarea unui Club al Şomerilor în municipiu şi investigarea oportunităţilor pentru angajare şi a nivelului de angajare antreprenorială pentru membrii grupului ţintă.

Astfel, Primăria Caransebeş oferă posibilitatea unui număr de 50 de şomeri din municipiu să urmeze cursuri gratuite de calificare profesională în domenii precum antreprenoriat, scrierea unei cereri de finanţare, competenţe de comunicare sau tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

„Pe lângă iniţiativele noastre de a susţine investitorii români şi străini pentru a crea noi locuri de muncă în municipiul Caransebeş, prin accesarea acestui proiect european încercăm să ajutăm direct şomerii pentru a se recalifica şi, parafrazând un proverb chinezesc, este important ca tinerii să se specializeze să folosească o undiţă ca să prindă ei direct peştele şi să nu mai aştepte ca să-l primească de la alţi întreprinzători, sau să-i ajute un stat ostil“, a precizat primarul Ion Marcel Vela.

Şomerii înscrişi la cursurile organizate de municipalitate sunt, în marea lor majoritate, tineri absolvenţi de liceu sau facultate, iar, la final, aceştia vor primi certificate de atestare recunoscute atât la nivel naţional, cât şi pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Proiectul „Traseul spre angajare trece prin formare“, cu o contribuţie locală de aproape 28 de mii de lei, are o durată de 15 luni, municipalitatea din Caransebeş primind pentru implementare peste 300 de mii de lei.

Lidia Almăjanu