REŞIŢA – Mii de bolnavi cronici cu unele din cele mai crunte maladii au fost lăsaţi luni de zile în pragul morţii.
Este vorba despre diabetici sau persoanele bolnave de cancer, pacienţi care, deşi au fost incluşi în programe naţionale de sănătate, au fost nevoiţi să-şi cumpere tratamentul atât de necesar. La ultima rectificare bugetară însă, Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin i-a revenit suma de 14 milioane de lei, dintre care peste trei milioane exclusiv pentru bolnavii de diabet.
Peste 9,5 milioane de lei sunt bani ce vor fi utilizaţi pentru medicamentele eliberate pe reţete, cu sau fără contribuţie personală. Banii provin de la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, iar suma urmează să fie contractată cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, prin încheierea de acte adiţionale la contractele aflate în derulare în anul 2011.
„Suma alocată pentru Programului Naţional de Diabet din judeţ este suficientă până la sfârşitul acestui an. Pentru oncologie suma alocată este de 561 de mii de lei şi 158 mii lei pentru programul HIV SIDA“, spunea Mirela Zeman, preşedintele director al CAS Caraş-Severin.
Într-o oarecare măsură, deputatul Ioan Tabugan îşi arogă meritele rezolvării acestei probleme. Preşedintele UNPR Caraş-Severin a informat Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe 15 iulie 2011, despre situaţia din judeţ şi a cerut soluţionarea acesteia.
„Înainte de a fi un gest politic, a fost unul uman, spunea Tabugan. Bolnavii nu trebuie să sufere din cauza unor desincronizări în gestionarea fondurilor pentru sănătate“. Totuşi, trebuie luat în considerare un aspect foarte important, şi anume că în doar şase luni, bolnavii din judeţ au „cheltuit“ din buget pentru tratamente nu mai puţin de 33,7 milioane de lei.
„Problema apare la ghişeul farmaciilor, şi asta pentru că eliberează cele mai scumpe medicamente dintr-o anumită gamă deşi sunt conştienţi că doar substanţa activă se compensează. Însă în cazul pacienţilor din programele de sănătate, întreaga cheltuială este suportată de la buget şi… profită“, spunea în şedinţa Comitetului pentru Persoanele Vârstnice Caraş-Severin Elena Dăneasa, expert în cadrul CAS Caraş-Severin.
De aceea, bătrânul cu pensie de 500 de lei nu va înţelege niciodată de ce trebuie să dea jumătate din venitul său lunar pentru medicamente compensate 90% şi de ce statul îi compensează 90% din preţul de referinţă (cel mai mic) al pastilelor şi nu cel de raft (cel mai mare), cum i se vinde în farmacii.
Anca Preda