Reactualizat la:

„O privatizare reuşită“

„O privatizare reuşită“
REŞIŢA – Aşa o numesc reprezentanţii Hidroconstrucţia, privind în urmă la procedurile care s-au derulat acum 15 ani.

 (1 comentariu)

Rectifica

După o tradiţie de şase decenii în sfera construcţiilor, reprezentanţii Hidroconstrucţia se mândresc cu faptul că societatea constituie o privatizare reuşită. Una dintre puţinele din ţară, am putea spune. Şi asta pentru că, după cum spune Ilie Ban, directorul Sucursalei Bistra – Poiana Mărului, niciunul dintre acţionarii societăţii nu deţine mai mult de 1% din acţiuni, ceea ce înseamnă că nu se poate impune deasupra celorlalţi acţionari în ceea ce priveşte luarea deciziilor.

Şi au trecut 15 ani de la privatizarea societăţii prin metoda MEBO, care a presupus trecerea patrimoniului unităţii economice, aflate în administrarea statului, către angajaţii acesteia (prin intermediul acţiunilor). De asemenea, metoda presupune faptul că salariaţii au prioritate la achiziţionarea acţiunilor, preţul fiind stabilit, iniţial, de către stat. Ilie Ban a precizat că mereu conducerii societăţii i s-a reproşat faptul că ar fi fost mai bine dacă acţiunile ar fi fost scoase la bursă, însă, din câte se pare, trecerea timpului a demonstrat că lucrurile stau mai bine altfel.

În momentul de faţă, printre lucrările de anvergură în care este implicată sucursala cărăşeană, se numără şi cele din cadrul proiectului ISPA vizând reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Reşiţa, în cadrul căreia au fost făcute „100 de reţele de apă şi canalizare pluvială noi în oraş, un proiect derulat pe 168 dintre străzile oraşului, în condiţii de trafic, în viaţa de zi cu zi“, după cum preciza ing. Adrian Faltinschi, în cadrul unei întâlniri cu prefectul şi alţi factori responsabili de iniţiativa ISPA, de săptămâna aceasta.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou