REŞIŢA – Statul subvenţionează, prin agenţiile de şomaj, angajarea tinerilor, returnând în anumite condiţii contribuţiile sociale.
Chiar dacă nu se mai dau subvenţii sau ajutoare de stat, domeniul şomajului este unul dintre puţinele în care statul mai acordă sprijin. Şi că tot este vară iar instituţiile de învăţământ şi-au închis recent porţile, făcând loc vacanţei, agenţii economici cărăşeni pot beneficia de aşa-numitele stimulente financiare pentru angajarea de absolvenţi. Condiţia de bază este încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată, iar cei angajaţi să fie absolvenţi de instituţii de învăţământ. Subvenţia se acordă din fondul de şomaj, pentru o perioadă de 12 luni, fiecare tânăr absolvent putând aduce patronului câte o sumă lunară, timp de un an, care diferă în funcţie de nivelul studiilor absolvite. Astfel, pentru fiecare absolvent al ciclului inferior al liceului sau al şcolilor de arte şi meserii, subvenţia lunară este de 500 de lei. Pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau postliceal, suma acordată creşte la 600 de lei, iar pentru cei ieşiţi de pe băncile facultăţilor, subvenţia este de 750 de lei.
În cazul în care absolventul angajat este o persoană cu dizabilităţi, subvenţia corespunzătoare este acordată pentru o perioadă de 18 luni.
Trebuie precizat că stimulentele financiare se acordă numai firmelor care fac noi angajări, nu pentru persoanele pe care le aveau deja încadrate în muncă şi care îşi finalizează studiile. În cazul absolvenţilor de studii superioare, subvenţiile se acordă chiar dacă persoana angajată nu a promovat examenul de licenţă.
Pentru a putea primi banii, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor. În plus, aceştia sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenţii încadraţi cel puţin 18 luni.
În această perioadă, absolvenţii pot participa la forme de pregătire profesională organizate de către angajator, ale căror costuri pot fi suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
„Angajatorii care menţin raporturile de muncă sau de serviciu şi după cele 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a acestor relaţii, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate pentru aceste persoane şi virate conform legii. Acesta se virează, la cerere, angajatorilor care nu înregistrează debite provenind din neplata contribuţiilor sociale“, ne informează consilierul superior Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraş-Severin.