Reactualizat la:

O nouă viaţă pentru Vila Elisabeta

O nouă viaţă pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE – După ce cărăşenii au votat pentru Calea Ferată Anina – Oraviţa, este rândul celui de-al doilea obiectiv din Caraş-Severin care are nevoie de sprijinul nostru în cadrul emisiunii „Restaurare”. Este vorba despre Vila Elisabeta din Băile Herculane care va fi prezentată duminică, 18 octombrie 2009.

Imobilul, construit între anii 1880-1882 de către administratorul băilor, Carol Tătărazi, ca locuinţă personală, are acum nevoie de voturile dvs. În anul 1887 a locuit acolo, timp de şase săptămâni, împărăteasa Elisabeta (sau Sisi) care, după cum mărturisea în jurnalul ei intim, era îndrăgostită de frumoasa staţiune de pe Valea Cernei.

Acum, vila adăposteşte biblioteca staţiunii, iar într-o aripă se află farmacia. TVR realizează acest program în parteneriat cu Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi Fundaţia Art Production, precum şi cu sprijinul autorităţilor locale din ţară.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou