Reactualizat la:

O nouă şansă pentru tinerii fermieri

O nouă şansă pentru tinerii fermieri
REŞIŢA – Aceştia pot accesa fonduri europene în vederea înfiinţării exploataţiilor agricole.

Rectifica

Începând din această săptămână, tinerii pot depune proiecte la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin pentru a obţine fonduri europene nerambursabile prin Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri“.

În cadrul celei de-a doua sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 112, care se derulează în perioada 21 septembrie – 30 noiembrie, fondurile disponibile sunt de 55 de milioane de euro. Fondurile nerambursabile sunt acordate pentru tinerii cu vârsta până în 40 de ani, atât persoane fizice, cât şi juridice, cu condiţia ca aceştia să practice în principal activităţi agricole.

Fermierul potenţial beneficiar al Măsurii 112 trebuie să deţină o exploataţie agricolă cu o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE (Unitate de Dimensiune Economică care se calculează pe baza unui coeficient stabilit pentru fiecare cultură sau specie de animale), situată pe teritoriul ţării şi înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol. Valoarea sprijinului nerambursabil pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000 de euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea de 6 UDE, peste această dimensiune finanţarea crescând cu 2.000 de euro pentru fiecare UDE, neputând depăşi însă 25.000 de euro, potrivit declaraţiilor directorului coordonator adjunct pe probleme de dezvoltare rurală din cadrul DADR Caraş-Severin, Ştefan Pârvulescu.

Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înfiinţare şi/sau preluare prin transfer de proprietate şi/sau arendă/concesionare a unei exploataţii agricole între 6-40 UDE, pentru prima dată în calitate de şef de exploataţie. De asemenea, solicitantul trebuie să depună cererea de finanţare în maximum 12 luni de la data înfinţării, preluării sau concesionării terenului.

În cadrul sesiunii de anul trecut a Măsurii 112, la OJPDRP Caraş-Severin au fost depuse opt proiecte, toate primind finanţare.

Roxana Nafiru
roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Şeful Poliţiei Rutiere Timiş este noul şef al Poliţiei cărăşene
CARAŞ-SEVERIN - Comisarul Florin Turnagiu va prelua frâiele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin! mai multe »
S-a răsturnat în şanţ, la Oţelu Roşu
OŢELU ROŞU - Un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit în urma unui accident rutier produs în [...] mai multe »
Moldova Nouă, pe drumul sinuos al modernizării
MOLDOVA NOUĂ - Primarul primului oraș românesc scăldat de apele Dunării promite să nu precupețească nici un [...] mai multe »
Accident mortal lângă Slatina Timiş
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa joi seară, în jurul orei 19.43, în urma unui accident produs pe DN [...] mai multe »
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou