Reactualizat la:

O noua interventie chirurgicala de exceptie la Caransebes

O noua interventie chirurgicala de exceptie la Caransebes
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Singh Bhupinder, medicul specializat în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, continuă operațiile în premieră la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. La finele săptămânii trecute, medicul indian a refăcut complet falanga 3, aproape retezată a degetului unui pacient.

Rectifica

„Vineri, 18 august, s-a prezentat la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș un pacient în vârstă de 47 de ani, care avea falanga 3 a degetului arătător aproape retezată. Practic, ultima falangă a degetului arătător de la mâna dreaptă atârna într-o bucată de piele, fiind secționate atât vasele de sânge cât și structura osoasă. Pacientul s-a accidentat în timp ce încerca să remedieze un motor de tractor. Traumatismul extrem de grav ar fi impus altă dată amputarea degetului. Nu însă și acum, pentru că medicul Singh Bhupinder, specialist în chirurgie reparatorie, a reușit o intervenție de excepție, prin care a pus falanga retezată la locul ei, reimplantând structura vasculară și osoasă. Este prima intervenție chirurgicală de acest fel cu grad de reușită maximă, efectuată în instituțiile medicale din zonă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al SMUC, Alin Simeria.

desht

Potrivit acestuia, după numai câteva zile degetul pacientului a redevenit funcțional, evoluția medicală fiind pozitivă pe toată perioada de la intervenția chirurgicală și până în prezent. Nu este singura premieră medicală realizată de dr. Singh la Caransebeș, nu mai departe de luna iunie acesta operând de blefarospasm un pacient care-și putea deschide ochii doar cu ajutorul degetelor.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Si rujeola din Caras este motiv pentru motiunea de cenzura a PNL
REŞIŢA - PNL a depus vineri în Parlament o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Anunţul a fost [...] mai multe »
Codul portocaliu provoaca situatii de urgenta in Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - În această dimineaţă, în intervalul orar 08:30 - 13:00, ISU Caraș-Severin a fost solicitat şi a [...] mai multe »
Zece localitati din judet au ramas fara energie electrica
CARAŞ-SEVERIN - În această dimineaţă, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, mai multe localităţi din [...] mai multe »
Problemele lor sunt multe! Dar cel putin vor avea caldura!
ANINA - După ce au rămas fără lemne, atunci când Garda Forestieră le-a confiscat de la poarta Căminului, cineva [...] mai multe »
Va ninge viscolit, va fi ger, vor raspunde cu capul!
CARAŞ-SEVERIN - Asta le-a spus Matei Lupu, prefectul judeţului, celor care au decis să facă altceva decât să fie [...] mai multe »
De maine, cod portocaliu de ninsoare in Caras Severin
CARAȘ-SEVERIN - Avertizarea meteorologică întră în vigoare de sâmbătă, de la ora 6 a dimineții, și este [...] mai multe »
Anul viitor pe vremea asta avem Centru Civic nou
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spune că există această şansă şi promite granit şi andezit în locul actualelor [...] mai multe »
Nera, afectata de o microhidrocentrala din Serbia?
CARAŞ-SEVERIN - O microhidrocentrală din Serbia ar putea lăsa Nera fără apă în zona localităţilor Pârneaura, [...] mai multe »
Sangele este asemenea unui medicament
REŞIŢA - Devine cu atât mai preţios cu cât este nevoie de el în mod constant, motiv pentru care şi medicii care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou