CARANSEBEŞ – Primăria Municipiului Caransebeş şi Casa Municipală de Cultură „George Suru” organizează, în perioada 12-15 septembrie, ediţia a X-a a Serbărilor Cetăţii.
Evenimentul cultural-artistic va debuta joi, 12 septembrie, ora 17.00 în Parcul Teiuş. În deschidere, doritorii vor putea admira expoziţia foto cu râul Timiş de la izvoare până la vărsare.
În aceeaşi zi se va desfăşura un concert în cadrul proiectului transfrontalier „Rock-n-River”, finanţat de Uniunea Europeană, cu participarea formaţiilor Demetrin, El Buzz, Goatmare & The Hellspades, Transeen, din Pancevo, Serbia, dar şi a trupelor româneşti Phaser şi Inside Us. Vineri, 13 septembrie, ora 17.00, în Piaţa Revoluţiei se va desfăşura parada soldaţilor romani, a oştenilor daci, a cavalerilor călare sau pedeştri şi a domniţelor, pe traseul P-ţa Primăriei – str. Episcopiei – str. N. Bălcescu – str. Cloşca – Parcul Teiuş. În această ultimă locaţie, la ora 18.00, va avea loc „Confruntarea dintre două lumi, dintre două civilizaţii (daci şi romani)” puse în scenă de Asociaţia Culturală „Terra Dacica Aeterna” din Cluj Napoca. În aceeaşi zi se vor desfăşura spectacole de animaţie, dansuri medievale, lupte de cavaleri cu Asociaţia „Paladinii de Terra Medies”, cascadorii cu cai, demonstraţii de luptă călare şi turnir cavaleresc cu echipa „Transilvania Horses” (Întorsura Buzăului, jud. Covasna), dar şi spectacole pirotehnice (torţe de foc, spade de foc, acrobaţii şi jonglerie cu foc) cu grupul Fire Dream.
Ziua de sâmbătă, 14 septembrie, va debuta la ora 10.00, pe aeroportul din Caransebeş cu un spectacol de acrobaţii aeriene, paraşutism şi expoziţie de tehnică de aviaţie. La eveniment vor participa membrii ai Aeroclubului României, invitaţi speciali şi avioane şi elicoptere de luptă şi de misiuni speciale aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. La ora 12.00, în Piaţa Centrală Agroalimentară vor avea loc spectacolele de animaţie, dansuri medievale, lupte de cavaleri cu Asociaţia „Paladinii de Terra Medies” (Mediaş); demonstraţii hipice, dresură şi paradă cu echipa de cascadori „Transilvania Horses” (Întorsura Buzăului, judeţul Covasna). La ora 18.00, în Parcul Teiuş trecătorii vor putea participa la demonstraţii de animaţie, dansuri medievale, lupte de cavaleri cu Asociaţia „Paladinii de Terra Medies”, cascadorii cu cai, demonstraţii de luptă călare şi turnir cavaleresc cu echipa „Transilvania Horsis”, spectacole pirotehnice (torţe de foc, spade de foc, acrobaţii şi jonglerie cu foc) realizate de Grupul „Fire Dream”. Toate acestea vor fi completate de concertul de muzică şi dansuri irlandeze cu trupa Shannon şi dansatorii Irish Way, dar şi de acordurile muzicii medievale şi balcanice cu trupa Lupus Dacus din Arad.
Serbările Cetăţii se vor încheia duminică, 15 septembrie, cu seara marilor concerte. Astfel, începând cu ora 19.30 vor urca pe scenă Inside Us, Alessia, Horia Brenciu & Band. Spectacolul va culmina cu un foc de artificii. Toate spectacolele pot fi văzute online pe adresele www.caransebesonline.ro şi primaria-caransebes.ro.
Lavinia Predescu