Reactualizat la:

O mana intinsa celor napastuiti

O mana intinsa celor napastuiti
REŞIŢA – Chiar dacă nu dispune de prea mulţi bani, municipalitatea va ajuta şi anul acesta persoanele aflate în dificultate.

 (1 comentariu)

Rectifica

Cândva, ajutoarele de urgenţă erau acordate familiilor aflate în situaţii extreme, în stare de disperare, care nu aveau nicio alternativă. Să rămâi pe drumuri după ce ţi-a luat foc casa ori ţi-a fost măturată de furia apelor, pe vremea când asigurările nu erau obligatorii, sau să te trezeşti brusc că toţi membri familiei rămân fără venituri, în condiţiile unor facturi care continuă să curgă.

Sunt doar câteva din cazurile pentru care se inventaseră ajutoarele de urgenţă, a căror acordare urca până la Guvern. Pe plan local, municipalitatea de pe Bârzava poate acorda ajutoare de urgenţă între limitele de 100 şi 500 de lei, prin dispoziţia primarului, pe baza solicitării persoanei singure sau unui membru de familie care se află în situaţie de necesitate din cauza calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor sau a unor situaţii sociale deosebite. Este, de asemenea, necesar un referat întocmit de către Serviciul de Asistenţă Socială.

Aleşii reşiţenilor au stabilit, în mod expres şi limitativ, toate cele 18 cazuri în care autoritatea locală poate acorda această formă de sprijin. Şi tocmai pentru a nu speria pe nimeni, începem cu ultimul caz, cel al persoanelor care se prezintă în audienţele susţinute de către primar sau viceprimar, şi care motivează starea de urgenţă. De asemenea, mai pot primi ajutoare familiile sau persoanele singure care se află în situaţie de necesitate cauzată de calamităţi naturale, incendii sau accidente.

Tot între 100 şi 500 de lei se acordă şi celor care, din cauza stării de sănătate, necesită investigaţii de specialitate, intervenţii chirurgicale sau procurarea unor medicamente ori echipamente medicale al căror cost nu poate fi suportat din bugetul familiei. Acelaşi cuantum îl are şi ajutorul acordat pentru acoperirea parţială sau integrală, pentru perioadă determinată, a chiriei în cazul celor care rămân fără o locuinţă dar nu întrunesc condiţiile necesare internării în instituţii de ocrotire sau nu au bani pentru a-şi asigura un acoperiş deasupra capului.

Ajutorul se mai acordă şi persoanelor care nu au aparţinători şi care se află în stare de dependenţă socială, care nu-şi permit taxele necesare expertizelor medicale pe baza cărora să poată fi internate în instituţii de ocrotire socială. Primăria mai ajută şi familiile, persoanele singure şi copiii care se află în situaţii extreme, ce le pun în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea fizică şi psihică, identificate în teren de către cei de la Asistenţă Socială.

Mai pot primi bani cei care nu pot acoperi cheltuielile minime necesare înmormântării unui membru de familie, dar nu pot beneficia de altfel de ajutoare în acest sens, precum şi persoana străină care dovedeşte că a suportat cheltuielile de înmormântare ale cuiva care nu are moştenitori.

Ajutorul de urgenţă este acordat şi reşiţenilor care au împlinit 100 de ani şi celor care depăşesc această vârstă, cu ocazia zilei de naştere şi a altor evenimente deosebite. Se mai dau bani, în diferite condiţii, pentru continuarea studiilor, pentru acoperirea cheltuielilor tinerilor cu rezultate deosebite în activitatea culturală, artistică, sportivă etc, pentru încălzire, pentru refacerea faţadelor, pentru plata utilităţilor şi chiriilor restante, pentru achiziţionarea de hrană şi îmbrăcăminte, pentru acoperirea asigurării de sănătate sau achitarea cheltuielilor de transport.

Aleşii reşiţenilor s-au gândit şi la altfel de situaţii speciale, ajutorul de urgenţă putând fi acordat şi familiilor cu venituri mici – luate în evidenţă de către cei de la Asistenţă Socială – pentru a-şi procura un minimum de alimente cu ocazia sărbătorilor de Paşte, Crăciun şi Anul Nou. Totul la cerere şi între 100 şi 500 de lei.

Antoniu Mocanu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou