Reactualizat la:

O gura de canal, marul discordiei la Goruia

O gura de canal, marul discordiei la Goruia
Scris de Roxana Bălan Nafiru - GORUIA – Modernizare străzilor care a început de curând în comuna Goruia agită spiritele.

Rectifica

Luni după-amiază, Nicolae Ivaşcu, unul dintre locuitorii comunei Goruia, a sunat la redacţie solicitându-ne disperat ajutorul. Bărbatul ne-a povestit că muncitorii care modernizează strada pe care acesta locuieşte toarnă asfalt peste gurile de canal. Mai mult, acesta arată cu degetul şi înspre primarul din Goruia, Dumitru Crăciun, pe care îl acuză de rea-voinţă, pentru că „în urmă cu trei ani nu l-a susţinut în campania electorală, favorizând un alt candidat la fotoliul primăriei“.

În replică, primarul se apără, declarând că Nicolae Ivaşcu şi-a făcut gură de canal după bunul plac, nerespectând nici un fel de proiect. „Amenajarea reţelelor de apă şi canalizare în comună s-a încheiat prin 1994. Localitatea fiind aşezată de-o parte şi de alta a Caraşului, a fost nevoie ca traversările să se facă peste râu. La vremea respectivă, Nicolae Ivaşcu a fost unul dintre iniţiatorii şi finanţatorii proiectului, şi, bănuiesc eu, a solicitat să i se facă o gură de canal în plus, la numai câţiva metri de propria casă, chiar dacă aceasta nu era prevăzută iniţial în proiect. În timp, aşa cum era şi firesc, pe acest drum s-au mai făcut mici reparaţii. Fiecare primar după cum a putut, că de asfaltare până acum nici nu s-a pus problema. Eu sunt primul primar care a reuşi să obţină bani pentru asfaltarea unui kilometru de străzi. (…) Ei, în timp, gura de canal s-a acoperit, şi nu ştim unde este. Nici măcar el nu ştie unde este. Am pus oamenii de la primărie să o caute, iar aceştia au săpat în vreo două – trei locuri, dar nu au găsit nimic. Nici măcar nu am certitudinea că gospodăria sa este racordată la această gură de canalizare, din moment ce la mică distanţă mai există alte două. Gura aceasta de canal nu a fost deschisă niciodată din 2004 încoace şi, cum drumul a tot fost îndreptat cu balastru, a rămas sub nivelul străzii. Constructorul a spus că dacă nu o găseşte la timp, nu mai strică drumul după ce va turna asfaltul. Şi, sincer să fiu, nici eu nu sunt de acord cu acest lucru“, ne-a declarat Dumitru Crăciun.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cultul eroilor, adevarata cultura a sufletului romanesc
CARANSEBEȘ - Ca în fiecare an de Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor a fost marcată și în al doilea municipiu al [...] mai multe »
Coca Cola a investit 140.000 de euro la Bigar
BIGĂR - Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei ViitorPlus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al [...] mai multe »
S-au jertfit pentru ca noi sa speram intr-o viata mai buna
REŞIŢA - Spunea generalul de brigadă (r) Vasile Cocoşilă, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor, de la [...] mai multe »
Gaura de 376.448 de lei la Baile Herculane
BĂILE HERCULANE - Vinovat ar fi casierul, din spusele reprezentanţilor Primăriei, însă se aşteaptă concluziile [...] mai multe »
A venit, a vazut, dar nu a promis nimic
REȘIȚA - Excelența Sa Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România s-a aflat joi în Caraș-Severin. mai multe »
Aterizare de urgenta la Caransebes
CARANSEBEȘ - Un AN 2 cu turiști olandezi a fost ghidat pe aeroportul din capitala gugulanilor, miercuri după amiaza, [...] mai multe »
Milioane pentru istoria Caras-Severinului
CARAȘ-SEVERIN - Peste 30 de milioane de lei vor fi alocaţi pentru două proiecte din judeţele Caraş-Severin şi [...] mai multe »
Viceprimarul Caransebesului, accident pe DN 6
CARA;-SEVERIN - Accidentul s-a produs miercuri seara, în jurul orei 21.20, în zona localităţii Valea Cernei, [...] mai multe »
Popa promite: Voi demola toate garajele!
REŞIŢA - Edilul speră să creeze sute de locuri de parcare pe spaţiul garajelor care sunt folosite ca depozit de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou