Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Poliţiştii au intervenit la o sesizare primită prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în apartamentul său de pe raza oraşului Oraviţa, în după-amiaza zilei de joi, 14 iulie 2011.

Echipa deplasată la faţa locului a constatat că Lidia P., în vârstă de 55 de ani, era decedată, iar la examinarea sumară a cadavrului s-a observat că prezintă o leziune la nivelul capului.

„Din verificările efectuate s-a stabilit că Vasile P., în vârstă de 56 de ani, soţul victimei, s-a deplasat la spitalul din oraş şi a solicitat intervenţia unei ambulanţe întrucât soţia sa are nevoie de ajutor medical“ , spunea Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Cadavrul femeii a fost transportat la Spitalul Oraviţa, unde medicul legist va efectua necropsia şi se vor stabili cu exactitate cauzele decesului. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a decedat femeia.