Reactualizat la:

O cununie costa 200 de lei, un divort 600

O cununie costa 200 de lei, un divort 600
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Cam atât vor plăti gugulanii care se aventurează în legări şi dezlegări de cununii, după ce Consiliul Local a aprobat actualizarea taxelor pentru activitatea de stare civilă pentru 2017.

 (2 comentarii)

Rectifica

Actualizarea taxelor pentru activitatea de stare civilă pentru 2017 a fost făcută la cererea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, în vederea acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare a SPCLEP. Cel mai mult vor scoate din buzunar cei care doresc oficierea căsătoriei în alt loc decât Serviciul de Stare Civilă. Dacă până acum taxa era 0 lei, din 2017 crește la 200 de lei. Și taxa de preluare a dosarului privind desfacerea căsătoriei crește de la 500 la 600 de lei, la fel ca și taxele privind eliberarea duplicatelor de certificat de naștere, căsătorie sau deces, de la 1 la 10 lei. Verificarea în registrele de stare civilă (de la 0 la 20 lei), înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a schimbării numelui și sexului (de la 13 la 20 lei) sau transcrierea, la cerere, în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă întocmite de autoritățile străine (de la 2 la 10 lei) sunt alte taxe actualizate prin HCL.

„Într-adevăr, până acum erau niște taxe mici sau deloc la unele capitole, motiv pentru care am considerat că este cazul să modificăm aceste sume într-un cuantum normal, firesc, pentru zilele noastre. Într-o ședință viitoare vom trece și amendamentul cu care eu am fost de acord, legat de persoanele cu nevoi speciale, cu handicap, șomeri, pensionari și alte categorii defavorizate, care să fie scutite de plata acestor sume”, a precizat primarul Felix Borcean. Ultima actualizare a taxelor de stare civilă la Caransebeș a fost făcută în anul 2012.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vanatoare de tantari pe malurile Barzavei
REŞIŢA - Pentru dezinsecţiile tot mai dese, municipalitatea dă vina pe climă, cu temperaturi ridicate şi ploi care [...] mai multe »
Strandul si plaja din deal
REȘIȚA - În aceste zile caniculare, cei mai mulți reșițeni merg la ștrand să se răcorească, alții însă [...] mai multe »
Cu stupii, in cautarea florilor de tei
CARAŞ-SEVERIN - Asta fac la ora actuală apicultorii din Caraş-Severin care caută să îşi ducă albinele la [...] mai multe »
Fara apa in Valea Domanului
REȘIȚA - Cartierul reşiţean Valea Domanului a rămas fără apă vineri, 23 iunie, când operatorul de apă a decis [...] mai multe »
In noaptea asta, Sanzienele danseaza
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit calendarului creștin ortodox, ziua de 24 iunie este consemnată ca praznic al Nașterii [...] mai multe »
Resita va avea Skate Park…
REŞIŢA - Dar deocamdată reglementările locale nu dau voie skaterilor şi bicicliştilor să-şi facă apariţia în [...] mai multe »
Au visat la Felix, dar au mancat biletele pentru Herculane
REŞIŢA - Aceasta este concluzia pentru faptul că mulţi pensionari cărăşeni n-au mai apucat bilete pentru [...] mai multe »
AquaCaras, mereu un taram al disputelor
REŞIŢA - Cel mai dezbătut proiect de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de joi a vizat AquaCaraş. [...] mai multe »
Hurduzeu: Raman prietenul lui Sorin Grindeanu
REŞIŢA - La finele şedinţei de joi a Consiliului Judeţean, preşedintelui Silviu Hurduzeu i s-a cerut să comenteze [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou