Reactualizat la:

O binemeritată vacanţă

O binemeritată vacanţă
REŞIŢA – Pentru cei aproape 200 de iubitori şi practicanţi ai karate-ului a fost un an deosebit de bun.

După ce în acest an sportivii de la karate antrenaţi de Sihan Zoltan Lipan, atât de la secţia de karate a Palatului Copiilor şi Elevilor Reşiţa dar şi de la şcolile şi grădiniţele din Reşiţa unde este antrenor, au avut un program de concursuri şi de antrenamente foarte încărcat, a venit timpul ca sportivii să beneficieze de o scurtă vacanţă pe care să o petreacă alături de familie.

După cele trei mari concursuri interjudeţene cuprinse în calendarul competiţional al M.E.C. din acest an, la care au participat cei mai buni karateka ai secţiei, Cupa „Crişius“ (Arad), Cupa „Campionilor“ (Oradea) şi „Perla Dunării“ (Orşova), ultimul test al acestui an a fost în prima jumătate a lunii decembrie când un număr de 22 de practicanţi ai karate-ului să susţină examenul de centură.

Şase dintre aceştia s-au aflat la primul examen, ceilalţi 16 sportivi susţinând examen pentru centuri mai mari. Doi sportivi au susţinut examenul pentru centura portocalie, cinci pentru cea verde, trei pentru I albastru, doi pentru al II-lea albastru şi patru karateka au dat examenul pentru centura maro.

Vacanţa se va termina pe 5 ianuarie 2009, când odată cu începerea şcolii sportivii se vor reuni pentru reînceperea sesiunii de antrenamente.

Camelia Giuca

camelia.giuca@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Muncitorul isi reia pregatirea
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița își va relua luni, 22 ianuarie, de la ora 17, pregătirea în vederea [...] mai multe »
Luptatorii resiteni, primele teste in 2018
REȘIȚA - Luptătorii din municipiul de pe Bârzava au participat sâmbătă, 20 ianuarie, la prima competiție pe anul [...] mai multe »
CSM Scolar Resita joaca handbal
REȘIȚA - Sub genericul „Jucăm handbal”, sâmbătă, 20 ianuarie a fost marcată Ziua Handbalului Reșițean, o [...] mai multe »
Viitorul 1913 se reuneste luni
CARANSEBEȘ - Reunirea lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş va avea loc luni, 22 ianuarie, la ora 15.30, pe [...] mai multe »
CSM Scolar isi face echipa pentru promovare
REȘIȚA – Rosso-nerii s-au reunit miercuri dimineață în Valea Domanului. 22 de fotbaliști au răspuns la primul [...] mai multe »
CS Universitatea Resita isi bate propriile recorduri
REȘIȚA - Dacă în 2016 se vorbea despre cel mai bun an din istoria Clubului Sportiv Universitatea Reșița, ca număr [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a stabilit meciurile amicale
REȘIȚA - Elevii lui Daniel Oprița vor disputa în perioada de pregătire șase jocuri de verificare. Dacă în [...] mai multe »
Robert Lupu, pregatit pentru Euro 2018!
REȘIȚA - Reșițeanul se va afla în premieră în postura de antrenor la un Campionat European de futsal. mai multe »
CSU Resita – primul meci, prima victorie din 2018
REȘIȚA – În prima etapă a returului Diviziei A de handbal feminin, Seria B, ACS Odorheiu Secuiesc – CSU Reșița [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou