REŞIŢA – Corina Neli Pricope este din această săptămână noul director al APM. Pentru cât timp? Nu se ştie…
După plecarea lui Sebastian Purec de la conducerea APM Caraş-Severin, locul rămas liber a fost ocupat de Corina Neli Pricope. Vine de la Bacău, iar până zilele trecute ocupa funcţia de director la APM Bacău. Corina Neli Pricope a fost detaşată temporar în Caraş-Severin însă, potrivit legii, doar la cerere poate depăşi această perioadă. Detaşarea s-a făcut prin decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, şi are la baza mobilitatea funcţionarului public, ţinându-se cont de performanţele profesionale şi obiectivele atinse de Corina Neli Pricopie, după cum declara aceasta miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Reşiţa.
„Detaşarea se face în interesul APM Caraş-Severin şi s-a ţinut cont de expertiza mea, de performanţele mele profesionale şi de obiectivele atinse la Agenţia din Bacău. Nu s-a specificat perioada detaşării, deoarece aceasta s-a făcut pe un post suspendat temporar, asupra căruia pot interveni oricând modificări, dar, conform legii, mai mult de şase luni nu se poate face detaşarea decât cu acordul funcţionarului public. Aşa că, vom vedea…“, a precizat Pricope.
Noua şefă a APM Caraş-Severin a mai declarat că îşi doreşte o relaţie deschisă şi de colaborare cu toţi aceia care îi vor solicita sprijinul, subliniind că nu doreşte să fie un ghimpe în plus în coasta operatorilor economici, atâta timp cât aceştia sunt de bună credinţă.
„Ca obiective, îmi doresc, în primul rând, să am o relaţie deschisă, o colaborare cu toţi participanţii la luarea deciziei de mediu, şi când spun acest lucru mă refer la instituţiile publice care participă la decizia de mediu, dar mai ales la societatea civilă, pentru că, de cele mai multe ori, observaţii pertinente vin din această parte. Pe de altă parte, doresc să fac în aşa fel încât APM să fie o interfaţă prietenoasă şi cu operatorii economici, care oricum sunt foarte greu încercaţi în ultima perioadă, din cauza crizei economice, astfel încât noi să nu devenim o povară în plus pentru activitatea lor. Eu sunt adepta implementării legii, atât în litera dar mai ales în spiritul ei, deci nu voi face o interpretare autistă şi rigidă, dar şi operatorii economici trebuie să fie de bună credinţă şi să depună toate diligenţele pentru a se conforma sau pentru a respecta legislaţia de mediu, actele de reglementare şi, nu în ultimul rând, să răspundă solicitărilor venite din partea Agenţiei“, a menţionat Pricope, care a mai precizat că nu-şi va exercita meseria doar din birou, ci va ieşi pe teren alături de colegii săi.
O vizită va fi făcută şi la cele două iazuri de decantare a minereului, Tăuşani şi Boşneag, unde, în anuminte perioade din an, apare poluarea cu praf de steril care paralizează întreaga Clisură a Dunării.