REŞIŢA – Emilian Manciu, printre cei mai buni voluntari ai Crucii Roşii Române la nivel naţional.
Recent, organizaţia şi-a premiat cei mai buni voluntari din fiecare judeţ. Placheta „Voluntar pentru umanitate” încununează activitatea de cinci ani pe care Emilian Manciu o desfăşoară în cadrul filialei Caraş-Severin. Distincţiile acordate recent la Palatul Elisabeta din Bucureşti marchează încă o dată 140 de ani de existenţă a CRR, prilej cu care a fost lansat şi filmul documentar „Istoria binelui”.
Când reuşeşti să aduci o bucurie unor oameni nevoiaşi, ai cea mai mare satisfacţie. O spunea Silviu Lefter, directorul general al CRR, cu ocazia recentului eveniment. „Avem puţini angajaţi şi desfăşurăm unele activităţi aducătoare de venituri însă fără voluntari nu am putea exista”, declara acesta. Principesa Margareta, preşedintele CRR, şi-a exprimat speranţa că generaţiile viitoare vor duce mai departe această menire cu simţ de răspundere şi responsabilitate.
Se pare că Emilian a înţeles de mult mesajul. Stau mărturie activităţile vizând situaţii diverse şi destinate tuturor categoriilor de vârstă, în care tânărul s-a implicat. „Principesa Margareta mi-a înmânat placheta şi m-a felicitat. Înseamnă mult pentru mine. Mulţumesc colegilor şi conducerii filialei judeţene, precum şi colaboratorilor”, spune Emilian. Deşi în prezent este student la Arad, acesta activează în continuare în cadrul CR Caraş-Severin. Despre filmul documentar, Emilian spune că prezintă activitatea de zi cu zi a CRR, momentele principale ale istoriei de 140 de ani, mărturii ale oamenilor implicaţi.
Prezent la eveniment, Alin Cica, directorul CR Caraş-Severin, consideră că distincţia primită de Emilian este benefică imaginii CRR, dar mai ales impulsionează şi motivează ceilalţi voluntari. „Au participat directorii tuturor filialelor din ţară, alături de voluntarii premiaţi. Noi am fost însoţiţi şi de Nicolae Berzescu, preşedintele filialei, care este şi membru în comitetul de direcţie”, aflăm de la Alin.
Acesta ne-a vorbit şi despre donaţia primită recent din partea unei organizaţii din Bologna, Italia. Este vorba despre o maşină specială pentru prim ajutor, pentru care Alin mulţumeşte partenerului din Italia.
Una dintre problemele cu care se confruntă CR Caraş-Severin este ce a spaţiului. Alin şi-ar dori ca autorităţile locale să poată găsi un spaţiu mai generos pentru CR, întrucât aşa s-ar putea face mult mai mult pentru oamenii nevoiaşi din judeţ.