REŞIŢA – De la 1.570, numărul cererilor depuse în Caraş-Severin pentru programul „Bani de liceu“ a crescut la 1.601.În judeţul Caraş-Severin cererile de ajutor financiar pentru liceeni au fost depuse în 28 de unităţi şcolare. Cele mai multe solicitări, respectiv 347, s-au înregistrat în municipiul Caransebeş. De asemenea, 249 de dosare au fost depuse în municipiul Reşiţa şi 210 la Moldova Nouă.
Stabilirea beneficiarilor s-a făcut în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, cu încadrarea în fondurile aprobate Ministerului Educaţiei în acest scop, aproximativ 275.000.000 de lei. Prin urmare, toţi cei 1.601 de solicitanţi eligibili din judeţul Caraş-Severin care au depus cereri şi care au îndeplinit condiţia unui venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 de lei, vor primi acest sprijin financiar.
Liceenii vor primi suma de 180 de lei pe întreaga perioadă a cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Fondurile vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul.
Potrivit calendarului de desfăşurare a programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu“, depunerea eventualelor contestaţii este prevăzută până în data de 2 noiembrie, iar soluţionarea lor pentru intervalul 2-6 noiembrie. Atât depunerea, cât şi soluţionarea contestaţiilor se fac la nivelul comisiilor organizate în cadrul inspectoratelor şcolare judeţene.
Lavinia Predescu