REŞIŢA – Dinamica evenimentelor nedorite în județ a fost prezentată de către ITM.
Numărul evenimentelor înregistrate pe parcursul anului trecut la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraș-Severin este de 49, cu două mai puține decât în 2013.
„Numărul de accidentați se ridică la 51 față de 74 în anul precedent, iar numărul de accidentați mortal a crescut cu unul, ceea ce înseamnă un total de 12 persoane decedate. Și în 2014, la fel ca și în 2013, în județ a avut loc un singur accident colectiv”, a afirmat Eugenia Mihăescu, inspectorul şef al ITM Caraş-Severin.
Din cele 49 de accidente produse pe parcursul anului trecut, opt au avut cauze de natură patologică, cinci dintre acestea soldându-se cu decese. De asemenea, șapte evenimente, cu un total de opt victime, s-au produs ca urmare a unor accidente de circulație. „Din totalul accidentaților înregistrați, 29 au fost în muncă, față de 37 în 2013. Cele mai multe accidente de muncă s-au produs în domeniul silviculturii, respectiv șapte accidentați, ceea ce înseamnă 24% din total, și în construcții, 17%. Accidentele mortale au avut loc în activitățile de exploatare forestieră (trei morți), construcții (doi morți) și producția de piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule (un mort)”, a precizat inspectorul șef al ITM Caraș-Severin.
Din punctul de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă evidențiază faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani dețin ponderea cea mai mare, de 57,14% din total. Totodată, lucrătorii cu o vechime în ocupație de sub cinci ani sunt cei mai expuși riscului de accidentare, reprezentând 64,3% din totalul accidentaților.