REŞIŢA – Mai mulţi contribuabili s-au plâns vizavi de solicitarea telefonică de informaţii confidenţiale, acţiune pusă în cârca Fiscului.
După ce mai multe persoane au reclamat anumite tentative de fraudă făcute în numele Fiscului, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a decis să ia măsuri. Pe scurt, oamenii au sesizat faptul că ar fi primit telefoane sub pretextul derulării de sondaje de opinie de către cei de la Fisc, care le-ar fi cerut informaţii confidenţiale, inclusiv date legate de carduri care ar putea fi folosite pentru golirea conturilor naivilor.
Ce-i drept, cei de la ANAF se puseseră deja pe dat telefoane în această perioadă, derulând un sondaj de opinie, „care nu cuprinde întrebări referitoare la date ale contribuabililor legate de conturi bancare, carduri asociate conturilor deschise sau de cuantumul datoriilor la bugetul de stat“, ne informează Fiscul naţional. Până la urmă, fiind vorba despre un simplu sondaj, puteţi refuza participarea la acesta sau, mai simplu, puteţi încheia conversaţia telefonică atunci când constataţi că interlocutorul mută subiectul discuţiei în sfera datelor confidenţiale, mai ales de tipul celor care v-ar putea goli conturile.
„Întrucât asupra acestei situaţii există suspiciunea unei tentative de fraudă, vă rugăm să acordaţi o atenţie deosebită în cazul în care primiţi solicitări de natura celor de mai sus şi vă asigurăm că vom lua toate măsurile necesare în vederea depistării persoanelor vinovate“, ne asigură Serviciul de Comunicare, Relaţii Publice şi Mass Media din cadrul ANAF.