Reactualizat la:

Nu toti vom avea sarbatori fericite

Nu toti vom avea sarbatori fericite
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Zeci de cărăşeni nu-şi vor putea plăti nici facturile, pentru că au în portofele… doar zgură.

 (2 comentarii)

Rectifica

Un protest spontan s-a iscat ieri în cadrul firmei care administrează halda de zgură reşiţeană – S.C. Slag Recycling Entreprise SRL. Angajaţii, nemulţumiţi de faptul că se apropie termenul la care sunt trei luni de când nu şi-au încasat salariile, au decis să protesteze şi, pentru că un dialog cu conducerea nu a putut avea loc, mai ales din pricină că nu au un sindicat, vreo 30 dintre ei s-au deplasat la Instituţia Prefectului, solicitând subprefectului să-şi spună păsul în cadrul Comisiei de Dialog Social.

„Nu ne-am primit drepturile salariale încă din luna octombrie şi, colac peste pupăză, contractele noastre încetează la finalul acestui an. Am făcut o plângere azi şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi, dacă e nevoie, mergem şi în instanţă. Nu avem sindicat, pentru că nu ni s-a permis înfiinţarea lui. Vin sărbătorile, nu avem bani, avem colegi care vin de la Anina şi au cheltuit destul de mult cu naveta. Am fost amânaţi de mai multe ori. În afară de noi, cei 80, mai există o grupă care lucrează pe instalaţii, pe sortare. Ei şi-au luat banii pentru că au pus presiune pe conducere“, a explicat unul dintre reprezentanţii salariaţilor. Pentru 30 dintre angajaţi se termină şi perioada de preaviz pentru o concediere colectivă, după cum au mai amintit protestatarii.

Subprefectul Sebastian Purec a solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă şi reprezentanţilor federaţiilor sindicale soluţii pentru ca angajaţii societăţii să iasă din impas. Din păcate, soluţiile nu le sunt favorabile. „S-a depus un proiect de concediere colectivă. Am stabilit cu reprezentanţii salariaţilor o acţiune de control care va avea loc în zilele următoare. Din păcate, firma se confruntă cu probleme economice şi urmează să intre în procedură de insolvenţă. Recuperarea drepturilor salariale s-ar putea să fie o soluţie de durată, din păcate“, a amintit Eugenia Mihăescu, inspector şef al ITM Caraş-Severin.

Veştile triste le-a susţinut şi Nicolae Drăgan, preşedintele Blocului Naţional Sindical, filiala Caraş-Severin. Acesta a amintit că la masa credală, în funcţie de decizia pe care o va lua cel care va administra situaţia insolvenţei, salariile restante ar fi pe primul plan, dar că va trece destul de mult timp până la soluţionare şi că banii nu vor ajunge până la sărbători. „Despre salariile restante, din informaţiile pe care le deţin, în situaţia în care se declanşează procedura de insolvenţă, drepturile salariale vor fi înscrise la masa credală. Asta înseamnă că îşi vor recupera banii în momentul în care vor fi vândute activele firmei. Mai există posibilitatea de a accesa un fond de garantare de către administratorul judiciar sau lichidator (în funcţie de procedură), fond gestionat de către AJOFM, lucru care ar prioritiza câştigarea drepturilor salariale restante“, a mai explicat inspectorul şef al ITM Caraş-Severin. 

 



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Spadasinul din Caransebes s-a dovedit a fi maciucar
CARANSEBEȘ - S-au tot auzit zvonuri despre un incident cu un mânuitor de spadă cam nepriceput, care i-a aranjat freza [...] mai multe »
Strivit de TAF la Sopotu Nou
ŞOPOTU NOU - Într-o exploatare forestieră din apropiere de comuna din Valea Almăjului, un bărbat de 37 de ani a [...] mai multe »
Campania Muzica pentru viata continua!
REŞIŢA - Pentru cea de a doua ediţie, echipa Radio România Reşiţa a ales să ajute copiii! Este vorba despre cei [...] mai multe »
Isac: Ne cerem scuze cetatenilor!
CARANSEBEŞ - Viceprimarul municipiului, Marius Isac, a verificat vineri, în teren, stadiul lucrărilor de refacere a [...] mai multe »
Rasplata pentru sportivi si… proaspetele mamici
REȘIȚA - Aleşii reşiţenilor, din grupul PSD, s-au gândit să facă o bucurie în prag de sărbătoare atât [...] mai multe »
Moise Groza, la a doua inchidere
REŞIŢA - Strada Moise Groza din Reşiţa trece, în 15 decembrie, prin a doua închidere de anul acesta. În luna mai, [...] mai multe »
AJOFM are conducere noua
CARAȘ SEVERIN - Mihaela Iovanovici, noul director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din [...] mai multe »
Tehnica de varf pentru Oncologia caraseana
REŞIŢA - Noile dotări ale Spitalului Judeţean, aparatura medicală de înaltă performanţă pentru Oncologie care [...] mai multe »
Zambareti, taximetristii si-au facut timp pentru primar
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Nelu Popa, a avut o primă discuție cu reprezentanții taximetriștilor din Reșița. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou