REŞIŢA – În sfârşit, reşiţenii pot răsufla uşuraţi pentru că noua staţie de tratare a apei va fi pusă în funcţiune.După multele întreruperi mai mult sau mai puţin nocturne ale furnizării apei potabile, prin care au trecut reşiţenii pentru noua staţie de tratare a oraşului, oamenii pot acum răsufla uşuraţi. Şi asta pentru că, deşi anunţase iniţial noi opriri ale serviciului, după punerea în funcţiune a staţiei, pentru efectuarea de noi teste, acest lucru nu se va mai întâmpla.
„Au fost finalizate testele la noua staţie de tratare a apei, rezultatele obţinute la analizele de laborator pentru apa tratată fiind foarte bune. Ca atare, începând din 23 noiembrie, de la ora 8.00, se va începe furnizarea apei tratate prin noua staţie. (…) Laboratorul Central al AquaCaraş va preleva probe de apă de pe reţelele municipiului Reşiţa la fiecare două ore, până la normalizarea situaţiei. Solicităm înţelegerea cetăţenilor Reşiţei faţă de această situaţie, având în vedere că acest eveniment reprezintă finalizarea Contractului de lucrări nr. 2 – adică darea în funcţiune a noii Staţii de Tratare a Apei, reabilitată şi modernizată prin ISPA.
Efectele trecerii pe noua Staţie de Tratare a Apei se vor resimţi în cartierele Stavila, Lend, Marginea, Muncitoresc, Centrul Civic şi Valea Domanului în circa trei ore de la pornire iar în cartierele Lunca Bârzavei, Câlnic, Moroasa I, Moroasa II şi Valea Ţerovei, precum şi pe Calea Timişoarei în cinci-şase ore de la începerea manevrelor. Reamintim cu această ocazie că noul agent dezinfectant folosit la Staţia de Tratare a Apei reprezintă o noutate la nivel naţional, în municipiul Reşiţa folosindu-se acest agent dezinfectant atât în etapa de preoxidare cât şi la dezinfecţia finală“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Antoniu Mocanu