Reactualizat la:

„Nu ne uitaţi, suntem ai Reşiţei!“

„Nu ne uitaţi, suntem ai Reşiţei!“
REŞIŢA – Acesta pare să fie mesajul locuitorilor de pe Str. Furnalelor şi Paul Iorgovici din Reşiţa.

 (10 comentarii)

Rectifica

Cetăţenii care locuiesc pe aceste străzi sunt de-a dreptul înfuriaţi de decizia autorităţilor de a muta trecerea de pietoni din apropierea staţiei de tramvai din zonă.

Astfel, dintr-o scrisoare primită la redacţie am aflat că: „În 24 octombrie, în jurul orei 13.00, coborând din tramvai la staţia Cantina CSR am rămas stupefiaţi când am văzut maşina de la primărie că acoperea cu vopsea neagră trecerea de pietoni. Am întrebat imediat cine a dat acest ordin. Mi s-a răspuns că la cererea patronului staţiei de GPL, primăria a hotărât desfiinţarea acestei treceri şi mutarea ei“, spune dl Ioan Molin.

Am vrut să aflăm cum stau lucrurile din punctul de vedere al primăriei aşa că am luat legătura cu dl Ioan Purec, directorul Direcţiei pentru Probleme de Gospodărire Comunală şi Mediu din cadrul Primăriei Reşiţa care ne-a informat că: „Nu este nici pe departe vorba despre o solicitare făcută de persoana indicată de cetăţeni. Decizia a fost luată de către «Comisia pentru Siguranţa Circulaţiei Reşiţa» în urma unei solicitări făcute de către angajaţii TMK Reşiţa“.

„Oare s-a întors lumea cu susul în jos? Cum este posibil să pui trecerea de pietoni în vârf de pantă şi în curbă? Cum vor proceda cetăţenii care coboară din tramvai? Coboară din tramvai, merg înapoi 100 de metri, traversează pe la noua trecere, mai fac încă 100 de metri, după care merg spre casă?“, se întreabă totuşi dl Molin.

Anca Preda

anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 10

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Trecerile de cale ferată nu vor mai face atâtea victime!
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită amenajărilor trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, ce vor fi executate în [...] mai multe »
Bomba socială din Mociur face vâlvă pe reţelele de socializare
REŞIŢA - Senatorul Ionuţ Chisăliţă spune că o asemenea problemă socială nu se rezolvă transferând-o în altă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou